Ion Cristoiu susține că mișcarea MAGA nu a fost afectată de victoria democraților și acuză presa că exagerează amploarea înfrângerii lui Trump
Ion Cristoiu crede că MAGA nu a avut de suferit după câștigul democraților în alegerile din SUA. Scriitorul susține că oricum rezultatul alegerilor a fost mult exagerat de presă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
„Trump nu e singurul președinte care, după alegerile de la jumătate de mandat, a trebuit să coabiteze cu Congresul”
Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu începe prin a spune că, la alegerile din 2024, republicanii au avut parte de o imensă victorie pentru că aveau control și asupra Congresului. Acesta crede că după 2 ani de guvernare, câștigul democraților nu este decât un pas natural al politicii SUA. El crede că se exagerează mult pe tema alegerilor din SUA, mai ales în contextul în care Trump nu este singurul președinte care a avut parte de o asemenea „coabitare cu Congresul”.
„La alegerile prezidențiale din 2024 a fost un tsunami republican. Marea victorie a lui Donald Trump nu a fost că a câștigat, ci că republicanii au câștigat și Congresul. Nu sunt nimic altceva decât 2 ani de guvernare, care au erodat atât de tare, încât acum au câștigat democrații. Se exagerează cu rezultatul acestor alegeri, pentru că Trump nu e singurul președinte care, după alegerile de la jumătate de mandat, a trebuit să coabiteze cu Congresul.”, explică publicistul.
„MAGA nu este creația lui Trump, ci Trump este produsul acestei mișcări”
Scriitorul afirmă că Trump este o imensă personalitate care stârnește nervul politic al oamenilor. Acesta punctează că eșecul din alegeri a fost al lui Trump, nu al mișcării MAGA. El crede că MAGA nu a pierdut nimic în cele mai recente alegeri din SUA. Mai mult decât atât, Cristoiu crede că MAGA nu a fost creată de Trump. Acesta spune că președintele SUA este un produs al mișcării conservatoare.
„Trump e o personalitate și dă naștere, cum spun eu, la hormoni politici, că oamenii au și hormonii ăștia politici. Eșecul lui Trump nu este eșecul mișcării MAGA. Eșecul lui Trump a fost exagerat de presa care e dușmană lui. Mișcarea MAGA nu a pierdut nimic. Pentru că mișcarea MAGA nu este creația lui Trump, ci Trump este produsul acestei mișcări. Trump nu a pierdut pentru politica lui MAGA. El a pierdut pentru că s-a ocupat mai puțin de aceste politici și a fost mai mult un președinte de „Breaking News”. A pierdut mult cu lucruri inutile.”, afirmă Cristoiu.
Republicanii învinși de democrați chiar la Donald Trump acasă
Înfrângerile pe care le suferă Donald Trump la alegerile de la mijlocul mandatului au ajuns până lângă reședința oficială a președintelui de la Mar-a-Lago. Chiar dacă statul Florida a rămas sub control republican, districtul în care se află domeniul lui Trump a fost câștigat de democrați. La Camera Reprezentanților, Districtul 23, cel din care face parte Mar-a-Lago, a fost câștigat de democrata Lois Frankel cu 65,6% dintre voturi. Iar în comitatul Palm Beach, votul pentru Senat a fost câștigat de democratul Angie Nixon cu peste 54% dintre voturi. Mar-a-Lago este din 2019 reședința oficială a lui Trump. Domeniul a fost numit în mandatele lui „Casa Albă de iarnă”.