Ion Cristoiu: „Spre deosebire de AUR, în Polonia, partidul suveranist este unul majoritar”

Publicat: 03 06. 2025, 23:55
Ion Cristoiu: „Spre deosebire de AUR, în Polonia, partidul suveranist este unul majoritar”

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, Ion Cristoiu a explicat de ce victoria lui Nicușor Dan și scorul lui George Simion nu pot fi comparate cu alegerile recente din Polonia. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Publicistul Ion Cristoiu a analizat în detaliu diferențele dintre contextul politic din România și cel din Polonia, explicând de ce partidul AUR nu poate fi pus în oglindă cu Lege și Justiție (PiS).

Nu are nicio legătură cu România

Ion Cristoiu a început prin a demonta comparațiile făcute între alegerile din România și cele din Polonia.

„Cele două nu se compară. Nu are nicio legătură cu România. În România a fost o aventură unde George Simion, mă și miră că a intrat în turul doi la scorul ăla. Acolo a fost alegeri, alegeri dincolo de el. Pentru că partidul ăla, Lege și Justiție, e din 2011, era la guvernare președintele în exercițiu. Acolo disputa nu a fost ca la noi.”, afirmă Cristoiu.

Ion Cristoiu: „Lege și Justiție este un partid de viață”

În continuare, scriitorul subliniază că PiS este un partid matur, cu experiență în guvernare și cu o bază electorală importantă.

„Și aici este o mare problemă: AUR. Deci Lege și Justiție este un partid de viață. Acolo prezența și scorul, diferența, nu s-a avut cauza neuropeană sau cu rușii. Au avut cauza niște chestiuni care țin de bătălie. Este o Polonie mai ales tradițională și mai ales asta dinspre est și cealaltă, mai modernă, a avut o bătălie în legătură cu avorturile.”, explică publicistul.

E o raportare nefirească la AUR

Cristoiu consideră că AUR este privit de unii analiști din România într-un mod forțat, printr-o comparație nejustificată cu partidele conservatoare solide din Europa de Est.

„E o raportare nefirească la AUR pentru că acolo s-a mai întâmplat un lucru. Alegerile parlamentare au adus pe primul loc partidul Lege și Ordine. Și atunci au inventat un partid de gen Macron care a luat mult de la Lege și Justiție. La ora actuală, spre deosebire de AUR, acolo este chiar un partid majoritar în parlament. Iar acolo a fost și un vot de nemulțumire chiar a electoratului lui Tusk față de ce au făcut ei.”, conchide Cristoiu.