Ion Cristoiu: „Ucraina a fost cea care a DESTRĂMAT Uniunea Sovietică”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu, analizează modul în care Ucraina și-a construit imaginea în Europa și în România, subliniind influența serviciilor secrete ucrainene. El explică rolul Ucrainei în destrămarea Uniunii Sovietice și evidențiază numărul mare de refugiați ucraineni din România. Potrivit acestuia, percepția publică despre Ucraina a fost modelată strategic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Ion Cristoiu susține că Ucraina a fost prezentată drept un popor erou care luptă până la ultimul om. Această imagine a fost creată de presă și de serviciile secrete, care au știut să influențeze opinia publică. El consideră că serviciile ucrainene au o influență semnificativă în România.
„Imaginea unui popor erou care luptă până la ultimul om a fost creată de presă și de serviciile secrete. Eu pariez că în România, influența lor este egală cu cea a altor structuri puternice. Serviciile noastre sunt penetrate de ei.”, afirmă scriitorul.
Ion Cristoiu despre Ucraina în contextul destrămării Uniunii Sovietice
Cristoiu explică rolul Ucrainei în fosta Uniune Sovietică și felul în care aceasta nu era doar o victimă a Federației Ruse. Potrivit lui, Ucraina a fost al doilea stat ca importanță în cadrul Uniunii Sovietice și a avut un rol esențial în destrămarea acesteia. De asemenea, el amintește că Bucovina de Nord nu a fost anexată de Rusia, ci de Ucraina.
„Noi avem o percepție greșită despre Uniunea Sovietică. Ucraina nu era o victimă supusă Federației Ruse, ci al doilea stat ca putere în Uniune. Ea a fost membră a Consiliului de Securitate și a avut propria influență.”, explică acesta.
Numărul mare de refugiați ucraineni în România
În altă ediție, Ion Cristoiu spunea că Georgescu a șocat, cum a făcut Trump în America. Scriitorul aduce în discuție situația refugiaților ucraineni din România, subliniind că mulți dintre aceștia au ajuns aici cu resurse financiare semnificative. El consideră că acest aspect nu este suficient analizat.
„Noi ne mirăm de numărul mare de refugiați. Acum sunt patru milioane de refugiați, dintre care două milioane sunt oameni cu influență.”, spune Cristoiu.