Kelemen Hunor: „Prioritatea Guvernului trebuie să fie FERMIERII români. Nu îi putem distruge”

Publicat: 20 04. 2023, 11:52

This browser does not support the video element.

Kelemen Hunor, vicepremier și președinte UDMR,  a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Guvernul nu s-a angajat să distrugă fermierii români, iar prioritatea ar trebui să fie rezolvarea problemei din agricultură, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Nu ne-am angajat și nu am trecut în programul de guvernare să distrugem agricultura românească și fermierii români. Astfel, prioritatea numărul unu trebuie să fie fermierii. Dacă prin oprirea importului pentru o perioadă temporară, stoparea importului, putem rezolva problema, asta trebuie să facem. Suntem solidari cu Ucraina, dar nu vrem să distrugem interesele României”, a menționat acesta.

„UE ar trebui să plătească fermierii la valoarea reală”

Statele membre UE au aprobat ajutorul de 10,05 milioane de euro pentru fermierii români.

„UE ar trebui să plătească la valoarea reală, nu 10 milioane de euro. În acest moment, există discuții pentru un nou pachet, dar nici ăla de 100 de milioane nu va fi suficient. Săptămâna trecută am avut o discuție cu agricultorii, cu reprezentanții lor, și am înțeles care este dimensiunea problemei. România nu a interzis cererile pentru că nu a vrut să ia o hotărâre unilaterală față de Bruxelles. Alții au făcut asta și presează Bruxelles-ul”, a adăugat el.

Ideea a constat în construirea culoarelor de solidaritate

Încă de la început, ideea a fost de a construi culoare de solidaritate, pentru a ajuta Ucraina să își exporte produsele agricole, precizează Kelemen Hunor.

Conform acestuia, România are altă situație față de celelalte state, mai puțin Bulgaria, că se intră și prin portul Constanța, fiindcă ei nu așteaptă la ieșirea pe Marea Mediteraneană (lucrurile sunt mai încurcate).

„Cred că sigilarea și monitorizarea este o idee bună. Eu aș fi oprit importurile pentru o perioadă determinată. În Coaliție s-a discutat această problemă. Premierul a solicitat ca în martie să fie găsită o soluție. Răspunsul a avenit în aceste zile, dacă nu mă înșel, de la președinta comisiei. Un răspuns pe care eu și bănuiam că așa va fi. Pe mine nu mă mulțumește, nici pe fermieri, căci vorbește despre viitor, nu despre rezolvarea situației în acest moment. Ei au nevoie de bani acum”, a încheiat președintele UDMR.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”