Marius Nistor: „Negocierile au fost extrem de tensionate. Guvernanții au lucrat prin toate pârghiile pe care le-au avut”

Publicat: 12 06. 2023, 23:19

This browser does not support the video element.

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educației, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. La un moment dat, președintele Iohannis a încercat să detensioneze situația din educație, însă mai mult a agravat-o, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. 

„Le-am spus colegilor mei că tăcerea înseamnă acceptare și atunci, ca să schimbăm puțin lucrurile, am dus negocierile direct între cancelarii și Guvern. Mi-am dorit să participe colegii la negocierea respectivă și să hotărască ce este bine pentru ei. Asta i-a dat total peste cap, nu se așteptau la așa ceva, așa cum i-a mai deranjat un lucru: nu se așteptau ca alături de noi să fie și părinții. Solidaritatea i-a dat peste cap”, a declarat Marius Nistor.

Nistor: „Am fost tratați cu foarte multă superficialitate”

Întrebat cum au reacționat guvernanții în ceea ce privește greva, Marius Nistor a spus: „Ei n-au simțit pulsul, nu și-au dat seama ce anume se întâmplă în școli. Au tratat cu foarte multă superficialitate, au crezut că poartă negocieri cu niște lideri de sindicat și problemele se rezolvă de la sine. Au fost negocieri tensionate. Cred că președintele era, la un moment dat, interesat să detensioneze situația din sistem, dar a detensionat-o atât de bine încât a iritat și mai mult profesorii. A întărâtat și mai mult o situație deja super tensionată.”

„Rotația i-a încurcat total. Au lucrat prin toate pârghiile pe care le-au avut la dispoziție. Am avut impresia că cineva vrea să scape de putere, iar celălalt nu vrea să mai ajungă la putere. Asta a fost senzația noastră și cred că sunt foarte aproape de adevăr”, a mai spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”