Silviu Predoiu: „Alegerile prezidențiale au fost pervertite, dar nu din cauza rușilor. PNL a plătit campania lui Georgescu”
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Silviu Predoiu, fost șef al SIE, a vorbit despre anularea alegerilor și despre decizia luată la nivelul CSAT. Fostul șef al SIE a explicat de ce ar fi votat împotriva motivației oficiale și de ce consideră că adevăratele motive ale crizei electorale nu au fost asumate public. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
Silviu Predoiu: „Alegerile au fost pervertite, dar nu de ruși”
Invitatul spune că ar fi votat împotriva motivației oficiale privind anularea alegerilor. El susține că documentele prezentate nu justificau explicația oferită public. Mai mult, faptul că după un an autoritățile încă spun că nu știu exact ce s-a întâmplat arată, în opinia sa, lipsa unor fapte concrete.
„Dacă aș fi fost la acea ședință, de asta am făcut introducerea, în sensul că n-ar fi fost o premieră, aș fi votat împotrivă. La ceea ce am văzut, documentele prezentate, și la faptul că la un an și de la suspendarea alegerilor ni se spune de președintele actual al CSAT-ului că mai avem nevoie de câteva luni să ne lămurim despre ce a fost vorba, e clar că atunci habar n-aveau ce s-a întâmplat. Aș fi fost împotrivă. Împotriva motivației. Eu am zis repetat, alegerile au fost pervertite. Au fost o bătaie de joc, dar nu datorită lui Georgescu și rușilor, ci datorită lui Ciolacu și Ciucă. Ele trebuiau anulate, dar trebuiau anulate folosind argumente.”, spune Predoiu.
Manipularea votului
Invitatul a discutat și despre mecanismele concrete prin care votul ar fi fost influențat. El susține că PSD a primit dispoziții clare de la centru pentru a direcționa voturi. În funcție de interesele politice, voturile ar fi fost mutate între candidați pentru a controla rezultatul final. Predoiu adaugă și implicarea PNL, despre care spune că ar fi plătit campania lui Georgescu.
„Cea mai gravă chestie a fost spusă de primarii lor, ai PSD. Dispoziția de la centru a lui Ciolacu să i se dea voturi lui Georgescu. Asta a fost, și lui Simion, în funcție de cum au avut interesele. Ca să intre el în finală cu Simion, a cerut să se dea voturi lui Simion, pe ultimii metri i s-a părut că Simion are prea multe, a cerut să se dea… Ce altă probă de manipulare a opiniei, a votului? Și a mai fost chestia cealaltă. PNL-ul a plătit campania lui Georgescu. Că a fost o greșeală, că n-a fost, dar trebuie lămurită. E un motiv suficient pentru a anula, în opinia mea, a anula alegerile. Problema nu a fost anularea, problema a fost explicația pe care a oferit-o, care a fost una fantezistă, pentru că dacă dădeau explicația reală, ar fi trebuit să răspundă în fața legii domnii Ciolacu, Ciucă, cei care au făcut abuzurile. Și atunci au găsit o vinovăție cu un vinovat imaginar, de departe.”, afirmă Silviu Predoiu.