Valentin Stan: Bolojan spune că salariile bugetarilor nu pot fi reduse cu mai mult de 30%, altfel statul român ar fi dat în judecată
Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul universitar dr. Valentin Stan a analizat recentele declarații ale premierului Ilie Bolojan privind reducerea salariilor bugetarilor. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.
Întrebat într-un interviu recent, premierul Ilie Bolojan, cu privire la ce măsuri ar putea fi luate în cazul bugetarilor care nu vor performa, în special referindu-se la șefii de instituții cu salarii foarte mari, acesta a spus că vor fi evaluați, în caz contrar ar putea fi demiși din funcție. Profesorul Stan taxează exprimarea ezitantă și nesigură a acestuia, susținând că, odată ce nu performează, aceștia trebuie să plătească.
Tu știi că dacă nu livrezi, poți fi schimbat. Eu credeam că dacă nu livrezi, te dau afară. Cum adică poți fi schimbat? Deci, dacă tu nu îmi dai de câți bani ți-am pus pe masă, eu îmi iau banii înapoi și te reclam. Eu nu spun: Poate îmi iau banii înapoi. Adică aș putea să iau. Ia fii tu atent, ca să înțelegi mai bine cum e cu mafia. Pot fi schimbați. Dar nu vor fi. Nu au fost nici până acum. Pentru că omul îi pune o întrebare absolut banală, de bun-simț.
De asemenea, profesorul Stan a criticat dur și declarația premierului conform căreia, deși și după reducerea de 30% mulți dintre acești șefi de instituții au în continuare salarii mult prea mari, nu s-ar fi putut trece de acest prag deoarece respectivii ar fi putut acționa legal statul român.
Cum vine asta? Are contract beton, pot să-i reduc așa, cam până îi rămâne totuși bănuțul ăla, 9.000, adică cu vreo 30%, dar nu pot cu 30,01% că atunci mă dă în judecată. Vorbește cu tine sau cu mine? Adică cu amândoi noi, două conserve rusești. Mizeriile astea ni le aruncă nouă în față. Și de aici, poporului român, ținut în frig, ținut în foame, ținut în genunchi.