VIDEO | Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe: „Rusia este o mare putere, dar cu Ucraina ar fi un imperiu”

Publicat: 04 04. 2023, 06:45

This browser does not support the video element.

Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe şi europarlamentar, expert al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că marile puteri nu se grăbesc să încheie războiul din Ucraina. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Un om influent în gândirea geopolitică americană, care a fost consilier pentru securitate națională al președintelui Carter, a spus un lucru pe care probabil că l-ați mai auzit, anume că Rusia este o mare putere, încă ar fi un imperiu dacă ar avea Ucraina. Se poate negocia cu o mare putere, însă este mai dificil să faci asta cu un imperiu.

În 2004, când se desfășura Revoluția Portocalie, am fost invitat la un sfat între aliați. Acesta a avut loc în Lituania, gazdă fiind președintele țării. Au fost multe persoane care au vorbit, printre care și eu”, a declarat Adrian Severin.

„Ucraina democrată, un tampon între Rusia și lumea euroatlantică”

„S-a spus, în cadrul acelei întâlniri, că asistăm, în Ucraina, la mariajul dintre naționalism și democrație, iar noi trebuie să susținem asta, căci Ucraina democrată și națională ar însemna un tampon pro-occidental și evident între Rusia și lumea euroatlantică. Am declarat că da, este vorba despre acest mariaj, însă este unul toxic, care s-ar încheia prin divorț. Sunt mulți ucraineni care vor să scape de sub tutela rusească, însă nu înseamnă că vor să intre sub tutela noastră, nu înseamnă că Occidentul trebuie să facă un avanpost. Singura soluție este să sprijinim ca Ucraina să fie o țară democrată, deși nu va fi simplu, care să nu vie avanpost rusesc, dar nici american sau euroatlantic, a mai spus fostul ministru al Afacerilor Externe

Conform acestuia, americanii duc o luptă cu Federația Rusă, însă prin intermediul Ucrainei.

„Niciuna dintre părți nu se grăbește să încheie războiul”

„Așa s-au luptat și prin intermediul Afganistanului sau Irakului, iar acest lucru nu duce absolut nicăieri. Când vor considera că un alt front este mai favorabil, cel mai probabil îl vor abandona pe acesta și va rămâne ca cel din alte țări.

Situația din Ucraina este puțin diferită față de la început. Niciuna dintre părți nu se grăbește să încheie războiul (nici rușii, nici americanii, europenii sau chinezii). În spate, cineva vrea să câștige timp”, a încheiat Adrian Severin.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”