Acest șef a majorat salariile tuturor angajaților la o sumă impresionantă. Apoi a avut șocul vieții lui

Publicat: 04 08. 2015, 21:37

La început, decizia sa a fost lăudată de alți antreprenori. Ulterior, New York Times a scris că doi dintre cei mai valoroși angajați ai companiei Gravity au decis să părăsească firma, chiar din cauza majorărilor salariale aplicate de Dan Price.

„Dan Price a mărit salariile oamenilor cu cele mai puține calități, celor care aveau cele mai puține aptitudini pentru locul de muncă respectiv. Cei care munceau cel mai mult nu au câștigat foarte mulți bani la salariu…”, a declarat Maisey McMaster, fostă angajată a companiei Gravity.

La rândul său, Grant Moran, un alt fost angajat de la Gravity, a declarat că angajații performanți au fost nevoiți să lucreze alături de echipele cel mai puțin motivate”.

Dan Price a devenit celebru după ce a luat o decizie radicală: a renunțat la 930.000 de dolari din salariul său anual pentru a ridica salariul minim în compania pe care o conduce la 70.000 de dolari pe an.