Adevărata țară a lui Moș Crăciun. Unde sunt produse cele mai multe decorațiuni de Crăciun din lume

Publicat: 20 12. 2014, 21:17

Supranumit „Orașul Crăciunului din China”, Yiwu găzduiește 600 de fabrici în care sunt realizate peste 60% din decorațiunile de Crăciun comercializate la nivel global. „Elfii” care lucrează în aceste fabrici sunt în mare parte imigranți, programul lor fiind de 12 ore pe zi pentru 300 de lire sterline pe lună, scrie theguardian.com.

Dimensiunea ansamblului din Yiwu ar putea părea semnificativă, dar patronii din zonă precizează că „vremea lor a trecut” și pierd teren în fața unor retaileri online, precum „Alibaba” și „Made In China”. Site-ul „Alibaba” vinde peste 1,4 milioane decorațiuni de Crăciun, care pot fi livrate direct clienților. În comparație, fabricile din Yiwu au un inventar de circa 400.000 de produse.

Concentrându-se asupra segmentului mai sărac de piață, vânzările locale ale celor din Yiwu au crescut simțitor pe timp de criză, dar au scăzut la nivel internațional. Totuși, antreprenorii din regiune se declară mulțumiți. „Faptul că poți să vii aici în fiecare zi, să admiri aceste decorațiuni minunate, este foarte benefic pentru starea de spirit”, spune Cheng Yaping, cofondatorul fabricii de decorațiuni Boyang Craft.