Angajații Băncii Centrale Europene sunt nemulțumiți de volumul mare de muncă și de neplata orelor suplimentare. „După cei cinci ani de criză, personalul BCE este complet copleșit”

Publicat: 03 07. 2012, 14:17
Actualizat: 03 07. 2012, 14:17

Angajații Băncii Centrale Europene (BCE) sunt nemulțumiți de volumul prea mare de muncă și de neplata orelor suplimentare, potrivit unui sondaj realizat în rândul membrilor personalului instituției de către sindicatul Ipso și obținut de AFP.

Potrivit sondajului, 80% din angajați au afirmat că se confruntă în prezent cu un „volum ridicat de muncă”, iar 74,4% consideră situația ca fiind permanentă.

Peste 76% au declarat că au lucrat peste program, însă în cele mai multe cazuri, 77,7% din persoanele în cauză, orele suplimentare nu au fost plătite.

Aproape 16% din angajații BCE consultați consideră că volumul foarte ridicat de muncă le „afectează serios” viața privată și sănătatea.

Sondajul a fost realizat prin consultarea a 715 angajați ai BCE atât permanenți, cât și pe perioadă determinată. BCE are circa 2.600 de angajați, din care 1.200 permanenți.

„După cei cinci ani de criză, personalul BCE este complet copleșit, în toate departamentele”, a declarat președintele Ipso, Marius Mager.

Potrivit unor informații din interiorul instituției, conducerea BCE ar intenționa să angajeze 50-60 de persoane în următorii ani, suplimentare de personal considerată insuficientă de către liderii de sindicat.

„Există zvonuri despre angajarea a 50-60 de persoane, dar pe parcursul a doi-trei ani și numai pentru operațiunile principale ale BCE”, a spus Mager.

Ipso reprezintă peste 40% din angajații BCE.