Autoritățile din Andaluzia vor să preia locuințe executate de bănci pentru a caza familii sărace

Publicat: 13 05. 2013, 11:01
Actualizat: 20 03. 2019, 14:28

Guvernele locale din două regiuni spaniole vor să exproprieze timp de până la trei ani proprietățile preluate de bănci în contul restanțelor la credite ipotecare, pentru a oferi locuințe familiilor sărace, măsură care ar putea încălca angajamentele Spaniei față de partenerii europeni, informează Mediafax.

Autoritățile din Andaluzia, regiunea cu cele mai multe proprietăți vacante, și din Insulele Canare, intenționează să cazeze pe proprietățile expropriate familiile cu venituri mici, transmite Bloomberg.

Băncile sau dezvoltatorii vor primi în schimb 2% din valoarea proprietăților pe an și vor putea redeveni proprietari de drept după trei ani, potrivit unui decret adoptat în aprilie de guvernul din Andaluzia.

De asemenea, autoritățile pot sancționa cu amenzi de până la 9.000 de euro proprietarii locuințelor care sunt neocupate de cel puțin șase luni, pentru a forța oferirea caselor spre închiriere.

Andaluzia are cel mai mare număr de proprietăți neocupate din Spania, peste 600.000 de unități. Andaluzia înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului din Spania, care ajunge la 66% în rândul tinerilor.

Comisia Europeană (CE) a cerut detalii guvernului condus de premierul Mariano Rajoy și vrea să se asigure că măsurile nu încalcă angajamentele Spaniei asumate prin acordul de 41 miliarde euro încheiat pentru recapitalizarea băncilor cu bani de la UE.

Totodată, există temeri că măsura ar putea descuraja investițiile străine.

„Este o măsură de lumea a treia, populistă și care seamănă cu ceea ce poate fi întâlnit de obicei în Bolivia sau Coreea de Nord. Investitorii se tem că se va stabili un precedent pe care îl vor urma și alte guverne ergionale, transformând investițiile în imobiliare în Spania într-o activitate cu grad foarte ridicat de risc”, comentează pentru Bloomberg directorul unei firme de restructurări din Madrid.

Măsurile de austeritate adoptate în Spania în ultimii doi ani pentru a reduce costurile de finanțare ale guvernului au contribuit la o recesiune persistentă. Decizia autorităților din Andaluzia și Insulele Canare ar putea reduce temporar presiunile asupra populației, dar în același timp ar putea fi incompatibile cu termenii acordului de recapitalizare a băncilor.

Ministrul Economiei, Luis de Guindos, a declarat că măsurile autorităților regionale vor îngheța creditarea ipotecară, iar președintele Santander, cea mai mare bancă din Spania, a vorbit despre inițiativă drept „o idee foarte proastă”.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.