Cât câștigă un debutant la cea mai mare bancă din România

Publicat: 17 07. 2014, 12:40
Actualizat: 20 03. 2019, 17:22

Salariul net al unui angajat full – time debutant într-un departament de back office în cadrul BCR, venit printr-o firmă de închiriere de forță de muncă, este de 800 de lei pe lună la care se adaugă tichete de masă în valoare de circa 200 de lei, în funcție de numărul de zile lucrate, potrivit unor surse din piață. Salariul poate fi diferit în cazul în care personalul este angajat direct de BCR, care are în jur de 7.000 de salariați, scrie Ziarul Financiar.

Datele de la Institutul Național de Statistică arată că bancherii continuă să fie cel mai bine plătiți angajați din economie, în pofida restructurărilor care au fost făcute în ultimii ani în acest sector. Salariul mediu net lunar în bănci a fost de 4.000 de lei la finele lunii martie, mai mare decât salariul angajaților din IT.

Totodată, angajații din bănci care au supraviețuit valului de restructurări au avut parte și de creșteri salariale de până la 30% în ultimii opt ani, dar acestea au fost „anulate” de mai mulți factori precum inflația.

Citește articolul integral în Ziarul Financiar