Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume vrea investească în România

Publicat: 28 08. 2013, 15:58
Actualizat: 07 02. 2019, 09:54

Conglomeratul sud-coreean Samsung, printre altele un mare producator de telefoane mobile, vrea să construiască în România parcuri solare pentru producția de electricitate și analizează posibilitatea de a investi în județul Giurgiu, a declarat miercuri Park Robyug, ambasador pentru energie și resurse în Ministerul coreean pentru Afaceri Externe și Comerț.

HERMAN MELVILLE, omagiat de GOOGLE printr-un DOODLE cu MOBY DICK. VIDEO

Samsung analizează două locații pentru construcția a două parcuri solare în județul Giurgiu, a declarat Robyug, prezent la București la o conferință pe tema energiilor regenerabile.

Cele două proiecte ar însuma o capacitate instalată de 45 MW.

Grupul a derulat proiecte similare în Bulgaria, nu și în România, până în prezent.

Samsung este cel mai mare conglomerat din Coreea de Sud, cu afaceri importante în domenii precum electronice, servicii financiare, chimie sau industrie grea. Grupul, cel mai mare producător de telefoane, are de asemena operațiuni de producție de echipamente pentru sectorul energiei regenerabile, precum panouri solare, dar este activ și în domeniul dezvoltării de parcuri eoliene și solare.