Conferință Mediafax Talks about European Funds. MADR vrea finanțare europeană de 400 milioane euro pentru reabilitarea sistemelor de irigații

Publicat: 10 07. 2012, 13:11
Actualizat: 03 02. 2019, 15:48

Ministerul Agriculturii vrea o finanțare europeană de 400 milioane euro pentru investiții în reabilitarea sistemului de irigații, pentru o suprafață totală de 800.000 de hectare de teren agricol, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferința Mediafax Talks about European Fund.

„Sper să avem și un element de noutate în pachetul financiar 2014-2020. Încercăm din anul 2014 să avem acces la fondurile structurale printr-un program special dedicat sectorului de irigații”, a spus el.

Constantin a afirmat că un studiu al Băncii Mondiale arată că în România se pot reabilita instalațiile pentru sisteme de irigații care să deservească circa 800.000 de hectare cu o sumă care se apropie de 400 de milioane de euro.

„Aceste sume, și alte sume pe care le dorim pentru a rezolva și condițiile de mediu, dar și sursa de apă pentru irigații, încercăm să le obținem din fonduri structurale, printr-un program special care să înceapă din 1 ianuarie 2014”, a mai spus ministrul.

Potrivit Ligii Producătorilor Agricoli din România, sistemele de irigații acoperă în prezent 70.000 de hectare, față de circa 3 milioane de hectare în anul 1990.