Constantin: Reducerea TVA la carne va fi făcută, probabil, anul viitor

Publicat: 15 10. 2013, 17:09
Actualizat: 26 03. 2019, 19:37

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat marți că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, și în sectorul cărnii în anul 2014, iar ulterior vor fi posibile reduceri de TVA la legume, fructe și lapte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Constantin a afirmat la Titu (Dâmbovița) că măsura reducerii TVA de la 24% la 9% va fi luată după evaluarea efectului reducerii TVA la pâine.

„Pentru bugetul anului 2014 nu discutăm, pentru că implicațiile sper să nu mai fie asupra bugetului dacă scădem TVA la carne. Anul acesta într-adevăr au fost implicații pentru că există acea neîncredere odată cu reducerea TVA. Se reduce TVA de la 24% la 9%. Obiectivul pe care l-a avut FMI, și e normal, pentru a nu schimba indicatorii macroeconomici ai României, a fost ca încasările la bugetul de stat să fie cel puțin aceleași. După o perioadă, să zicem un an, se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic, în sensul că s-a redus prețul pâinii, că am salvat acele societăți, am salvat locuri de muncă, dar am avut și încasări cel puțin egale la bugetul de stat. Dacă toate aceste lucruri sunt corecte, atunci putem să reducem TVA și la alte produse”, a spus ministrul Agriculturii.

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu a anunțat săptămâna trecută că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, și în sectorul cărnii, unde evaziunea a crescut de la majorarea taxei la 24%. Datele prezentate de acesta arată că evaziunea pe TVA în domeniul cărnii și produselor din carne a fost, în 2011, de 230 milioane de euro.

La sfârșitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creșterea, tot din septembrie, a accizelor la alcool și introducerea de accize la bunuri de lux.