Cum a protestat un timișorean cu credite în franci elvețieni: totul a durat 40 de minute

Publicat: 03 02. 2015, 15:19

Timișoreanul Narcis Semeniuc a contractat în anul 2007 un credit ipotecar pentru achiziționarea unui apartament în București și un credit de nevoi personale, la bănci diferite, în valoare totală de aproximativ 100.000 de franci elvețieni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Semeniuc a spus că rata lunară pentru cele două credite este de 780 de franci elvețieni și, dacă la început a plătit lunar aproximativ 1.600 de lei, acum această sumă s-a dublat.

În aceste condiții, bărbatul a ajuns în situația de a-și vinde diferite obiecte din casă pentru a-și putea plăti datoriile la bănci.

„Plătesc undeva la 780 de franci. În momentul acesta, eforturile de a plăti le fac în special vânzând diverse lucruri pe care le mai am din perioadele în care o duceam mai bine. Dacă luăm în calcul o conversie, personal am făcut următoarea socoteală: în șapte ani în care am plătit creditul, dacă la suma respectivă adunăm valoarea de piață a apartamentului, ajungem aproape la zero, raportat la valoarea banilor pe care banca mi i-a pus la dispoziție. De aici încolo, practic, discutăm despre profit, după socoteala mea, dar nu sunt prea bun la matematică. De aici încolo, dacă am plăti, presupunând că s-ar ajunge, prin absurd, la cursul istoric de 2,1 lei, suma care s-ar aduna până la finalul celor 25 de ani de credit, dacă am împărți-o la cursul actual al francului, ar rezulta un profit de 62%. Unde este pierderea băncii?”, a spus Semeniuc.

Bărbatul a mers, marți, la filiala unei bănci din Timișoara pentru a-și achita rata pentru unul din credite, în valoare de 525 de franci elvețieni. Din această rată, Semeniuc a plătit suma de 350 de lei în monede de zece și 50 de bani adunate într-o pungă, iar diferența a plătit-o în franci elvețieni.

În total, monedele cântăreau aproximativ cinci kilograme.

Trei funcționari ai băncii au numărat monedele timp de aproximativ 40 de minute.

„A durat mult numărătoarea, dar, în condițiile în care plătim niște comisioane de administrare extrem de mari, cred că merităm măcar atâta atenție din partea băncilor. Din punctul nostru de vedere, cu toate calculele pe care le-am făcut, singura soluție este denominarea la cursul istoric, plus un procent care poate fi stabilit în condiții rezonabile între BNR, bănci și clienți. Următoarea rată o voi plăti în funcție de cum evoluează lucrurile. Noi, clienții cu credite în franci elvețieni, vom continua cu această formă de protest sau o vom plăti în condiții normale, ceea ce ne dorim. Am plătit 525 de franci elvețieni, din care 350 de lei în monede”, a spus Semeniuc.

Bărbatul a anunțat că duminică va avea loc, în Piața Victoriei din Timișoara, un protest al celor care au credite în franci elvețieni, fiind așteptate să participe aproximativ 150 de persoane.

În România sunt peste 70.000 de clienți ai băncilor care au credite în franci elvețieni.