Cum au ajuns 8 MILIARDE DE EURO pe o insulă

Cum au ajuns 8 MILIARDE DE EURO pe o insulă
Publicat: 23/04/2012, 19:34
Actualizat: 23/04/2012, 21:38

Mica insulă din Marea Mediterană este luată cu asalt de fondurile de investiții, atrase de taxele mici, forța de muncă ieftină și posibilitatea de a avea o adresă în Uniunea Europeană. În luna noiembrie 2011, numărul fondurilor de investiții cu sediul în Malta depășise 500, iar capitalul gestionat de ele depășea 8 miliarde de euro, relatează Bloomberg.

Nu este mult, în comparație cu Luxemburg, unde peste 700 de fonduri de investiții au adus cu ele peste 143 de miliarde de euro, însă numărul celor care se mută în Malta este în continuă creștere. În doar un an, din 2010, numărul lor a crescut cu aproape 30%, iar capitalul lor cu aproape 15%.

Investitorii aleg Malta și dintr-un alt motiv: teama că UE nu este tolerantă cu firmele ascunse prin diverse paradisuri fiscale, din afara jurisdicției europene. Astfel, în 2010, nouă companii din Insulele Virgine Britanice, șapte din Insulele Cayman și șase din Luxemburg și-au mutat sediile în Malta. În plus, cel puțin 12 fonduri de investiții din Marea Britanie și-au mutat o parte din operațiuni pe micuța insulă.

Capitalul rulat prin aceste fonduri din Malta este mic, dacă stai să te gândești la anvergura companiilor. Asta se întâmplă pentru că, deși fondurile operează din Malta, ele rămân cu sediile principale în țările de origine. Dacă nu ar fi așa, capitalul fondurilor de investiții din Malta ar ajunge oficial la 80 de miliarde de euro.

Creșterea acestei „industrii” a fost atât de rapidă, încât premierul maltez Lawrence Gonzi a declarat că se teme că țara sa, cu o populație de doar 414.000 de persoane, ar putea să nu aibă atâția contabili și analiști financiari, cât să facă față cererii.

Malta se află, istoric vorbind, în fața celei mai sofisticate invazii cu care s-a confruntat până acum. Locația strategică a insulei, între Europa și Africa de Nord, i-a atras și pe marinarii fenicieni, și pe centurionii romani, și pe comercianții arabi, și pe pirați, și pe mercenarii normanzi.

Condusă timp de 250 de ani de cavalerii de Malta, un ordin militar-religios catolic, mica insulă a ajuns într-un final sub coroana Marii Britanii. A devenit independentă în 1964, însă a moștenit trei lucruri de la englezi, pe care investitorii de astăzi le găsesc esențiale.

Limba engleză vorbită fluent, în paralel cu malteza oficială (o limbă care seamănă cu araba, dar folosește caractere latine); legea comercială britanică care a fost transpusă în codul civil oficial; nu în cele din urmă, etica de muncă anglo-saxonă. „Cu siguranță muncesc mai degrabă ca băutorii de bere, decât ca băutorii de vin”, glumește Andrew Frankish, directorul de relații cu clienții al unui fond sud-african.

Cum a ajuns Malta un paradis fiscal: impozitul de 5% pe venit

Taxele prietenoase cu investitorii au fost introduse în 1988. Astăzi, companiile trebuie să plătească un impozit nominal de 35% pe venit, însă deducerile oferite de stat pot scădea această taxă până la 5% sau chiar mai puțin, pentru cele mai multe corporații străine. În plus, majorările de capital și dividendele nu se taxează.

În ciuda deschiderii pentru investitori, Malta are niște legi destul de stricte și lucrează la menținerea reputației. La sfârșitul anilor ’80, țara a încercat să se poziționeze drept un paradis fiscal, oferind companiilor străine, pe lângă taxe mici, și confidențialitate totală și un regim legal lax.

La mijlocul anilor ’90, Malta a început să se apropie de Europa și a introdus reguli mai stricte, în 2004 devenind membră a Uniunii Europene. Acum, în Malta se cer declarații financiare trimestriale și auditate, precum și verificări ale proprietarilor și directorilor fondurilor de investiții.

Aceste reguli, mai stricte decât în alte paradisuri fiscale, au devenit apreciate la începutul crizei financiare din 2008, când mulți investitori s-au trezit faliți, după ce fonduri cu sediile în alte locații offshore i-au împiedicat să-și retragă banii.

„La începutul lui 2008, am început să vedem cum se schimbă sentimentul investitorilor. Regulamentele, lichiditateași transparența deveneau factori reali în deciziile pe care le lua investitorii”, spune Erik Nelson, șeful diviziei din Malta a fondului american de investiții FMG.

De atunci, afluxul de investitori a umflat economia Maltei, pentru că fondurile generează impozit pe profit, precum și taxe pentru servicii juridice și contabile. Din PIB-ul de 6,2 miliarde de euro al insulei, în 2010, aceste venituri din taxe au constituit 12%.

Pe lângă taxe, numărul locurilor de muncă din Malta a explodat, aceeași perioadă de înflorire cunoscând-o și imobiliarele, hotelurile, restaurantele și transportul. Guvernul maltez intenționează ca serviciile financiare să devină principalul motor al economiei, cu o cotă de 25% din PIB până în 2015.

20.000 de euro, costul deschiderii unui fond. Ce spune competiția – Luxemburg și Irlanda

În Malta nu intră cine vrea, explică Joe Bannister, șeful Autorității pentru Servicii Financiare din Malta. De-a lungul vremii, au fost respinse fonduri de investiții care aveau ca obiect de investiții cursele de cai sau sportivii profesioniști. Autoritatea respinge de asemenea operatorii de fonduri de investiții care nu au experiență, cu excepția situației în care au ca acționar majoritar o instituție cu reputație bună.

În 2008, Malta a adoptat moneda euro, renunțând la lira sterlină. Ambițiile de centru pentru fondurile de investiții au crescut și mai mult în Malta, mai ales o dată cu modificarea regulilor financiare din UE. Din 2009, fondurile care nu au un sediu în UE nu au voie să opereze în UE, deci fondurile din Sua, Elveția sau Insulele Cayman au rămas pe dinafara pușculiței cu bani europeni.

Multe fonduri au început, de atunci, să caute să-și stabilească un sediu în UE. În 2011, regulile s-au mai relaxat, UE permițând și fondurilor externe să opereze în Uniune, cu condiția să aibă sediul într-o jurisidicție bine legiferată.

Concurența cu alte țări europene care oferă facilități fiscale importante este strânsă. Malta oferă costul cel mai mic pentru a-ți deschide o companie de management de fond de investiții – 20.000 de euro. Este la jumătate din prețul plătit în Luxemburg. Totuși, concurenții Luxemburg și Irlanda nu se tem de Malta. Irlanda deține o cotă de piață de 40% în administrarea de fonduri de investiții, însă și-a pierdut buna reputație în urma crizei din 2008. Cu toate acestea, este mai ieftin pentru fonduri să opereze în Malta.

Economia pe care un fond stabilit în Malta o face cu taxele este de 40%, față de unul care operează la Londra.

ŞOCANT! Miliardarul român care le-a INTERZIS angajaţilor să se vaccineze: ”Vreţi să nu mai faceţi...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Cine este femeia misterioasă filmată insistent în timpul meciului câștigat de Simona Halep la Moscova....
Localitatea cu cel mai scurt nume din România. Are doar două litere, pentru ce este...
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Mașină second hand în rate, fără avans: Cât este rata lunară pentru un SUV Volvo...
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Țara în care toți angajații primesc o săptămână de concediu plătit pentru a limita răspândirea...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
O scrisoare de AMOR a excentricei regine Maria Antoaneta a DEZĂLUIT ceva INCREDIBIL după aproape...
S-a aflat care este cel mai bun ulei pentru prăjit cartofii! Surpriza e cu adevărat...
Cine sunt, de fapt, românii care s-au îmbogățit după creșterea prețului la energie și gaze
Tarifele RCA au CRESCUT în medie cu 70%
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Anunțul ȘOC al momentului: Ce măsuri dure vor fi luate. LOCKDOWN TOTAL?
Nu vor mai primi pensia! Șoc total pentru acești români. Cine este vizat de noile...
ȚEAPA anului în ROMÂNIA! Vă USUCĂ DE BANI. Mare grijă când primiți mesajul
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021