Cursul BNR a coborât ușor, la 4,4617 lei/euro

Publicat: 30 08. 2012, 14:58
Actualizat: 21 03. 2019, 09:34

Moneda națională s-a apreciat în prima parte a sesiunii interbancare de joi, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință în scădere cu 0,48 bani, la 4,4617 lei/euro, potrivit Mediafax.

În sesiunea precedentă, cursul urcase ușor, la 4,4665 lei/euro, după cinci sesiuni consecutive de scădere.

Referința pentru dolar a scăzut cu 0,29 bani, de la 3,5573 lei/dolar la 3,5544 lei/dolar, iar cursul pentru francul elvețian a coborât de la 3,7194 lei/euro la 3,7155 lei/franc.

Cotațiile monedei naționale oscilau ușor sub 4,4650 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de joi, în scădere cu peste un ban față de nivelul de la finalul sesiunii precedente, într-o piață liniștită.

În prima parte a zilei cursul a coborât pentru scurt timp la un minim de 4,4430 lei/euro, într-o piață cu volume mari de vânzare de euro, potrivit dealerilor, care au provenit în principal de la clienți comerciali. Ulterior, cursul a revenit apraope de 4,46 lei/euro.

Dobânzile afișate de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) și atrase (ROBOR) cu scadența la o zi au continuat să coboare, de la 5,08 – 5,58% la 4,93 – 5,43% pe an. În același timp, randamentele cu scadența la o săptămână au scăzut de la 5,11 – 5,61% la 5,06 – 556% pe an.