Curtea de Conturi a descoperit nereguli la cheltuirea fondurilor europene pentru transporturi

Publicat: 05 02. 2014, 10:09
Actualizat: 30 07. 2014, 00:14

Curtea de Conturi a constatat anul trecut o serie de nereguli în cheltuirea fondurilor europene pentru proiecte din domeniul transporturilor, se arată în raportul public al Curții de Conturi pe 2012, finalizat în decembrie 2013.

Astfel, valoarea „deficiențelor cu impact financiar” în cheltuielile declarate Comisiei Europene în anul 2012 a fost de 2.575 mii de euro.

„Principalele constatări rezultate în urma verificărilor efectuate au vizat abateri de la prevederile legislației comunitare și/sau naționale în domeniul achizițiilor publice în sumă de 1.580 mii euro și efectuarea de către beneficiari a unor cheltuieli apreciate ca fiind neeligibile în sumă de 995 mii euro”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Autoritatea de Audit a propus corecții financiare în valoare totală de 6.194 mii euro, impactul financiar în cheltuielile declarate în anul 2012 al acestor corecții fiind de 1.580 mii euro.

De exemplu, inspectorii Curții de Conturi au descoperit lucrări suplimentare acordate fără respectarea condițiilor prevăzute în legislația națională și europeană privind achizițiile publice în cadrul contractului de execuție lucrări pentru reabilitarea DN6, Alexandria-Craiova Lot 3, pentru care s-a propus aplicarea unei corecții financiare de 25% din valoarea lucrărilor suplimentare, în sumă de 5.731 mii euro, respectiv o corecție financiară de 1.433 mii euro.

Utilizarea unor criterii de calificare restrictive și nelegale, precum și aplicarea incorectă sau discriminatorie a criteriului de atribuire ales, în cazul unor contracte din sectorul feroviar și rutier reprezintă alte nereguli descoperite de Curtea de Conturi.

Asemenea abateri au fost constatate în cazul unor contracte de modernizare a unor stații de cale ferată pentru care au fost propuse corecții financiare, între 649 mii de euro, reprezentând 25% din valoarea contractului – în cazul contractului de modernizare a stației de cale ferată Giurgiu – și 1.217 mii de euro, reprezentând de asemenea 25% din valoarea contractului la stația de cale ferată Slobozia.

Corecție financiară de 14 milioane de euro decisă de Curtea de Conturi la reabilitarea DN6 Alexandria-Craiova

Curtea de Conturi a identificat cheltuieli neeligibile, care afectează cheltuielile declarate în 2012, în valoare de 995 mii de euro. În cazul construcției autostrăzii Orăștie-Sibiu, lot 4, inspectorii au identificat cheltuieli neeligibile de 989 mii de euro, reprezentând contravaloarea unor echipamente care nu au devenit parte integrantă a proiectului, cum ar fi stație de preparat mixturi asfaltice, piese de schimb și autovehicule.

La auditul suplimentar pentru cheltuielile declarate către Comisia Europeană în 2011, Curtea de Conturi a verificat 13 proceduri, la 12 dintre ele constatând deficiențe. Pentru abateri au fost aplicate corecții financiare totale de 15.505 mii de euro.

Cea mai mare corecție financiară, de 14.187 mii de euro, a fost decisă de Curtea de Conturi în cazul contractului de lucrări pentru reabilitarea DN6, Alexandria-Craiova, lot 2 și lot 3.

Contractul pentru reabilitarea DN6, lot 2, a fost reziliat de CNADNR în 2012, firma Romstrade fiind acuzată de CNADNR că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. În ce privește lotul 3 din DN6, în aprilie 2013 CNADNR a anunțat recepționarea lucrărilor executate de asocierea Societa Edile Costruzioni e Lavori S.p.A. – Secol Romania SRL.