Datoria SUA deținută de străini a atins un nou nivel record, de 5.350 miliarde de dolari

Publicat: 18 09. 2012, 18:45
Actualizat: 19 10. 2018, 19:22
Datoria Statelor Unite deținută de investitori străini a crescut în iulie cu 0,7%, la 5.350 miliarde de dolari, iar China a rămas cel mai mare creditor, poziție amenințată însă puternic de Japonia.

Datoria Statelor Unite deținută de investitori străini a crescut în iulie cu 0,7%, la 5.350 miliarde de dolari, iar China a rămas cel mai mare creditor, poziție amenințată însă puternic de Japonia.

China și-a majorat creanțele față de SUA cu 2,6 miliarde de dolari în iulie, la 1.150 miliarde de dolari, în timp ce Japonia, al doilea mare cumpărător de titluri americane, a înregistrat un avans de 7 miliarde de dolari, la 1.120 miliarde de dolari, potrivit cotidianului New York Times.

Cererea titlurile SUA, coniderate printre cele mai sigure plasamente din lume, este în urcare, din cauza temerilor investitorilor privind criza din Europa și impactul acesteia asupra economiei mondiale.

În timp ce deținerile Chinei au scăzut cu circa 165 miliarde de dolari în ultimele 12 luni, Japonia a raportat o creștere de aproximativ 232 miliarde de dolari în aceeași perioadă, scrie Wall Street Journal.

Datoria Statelor Unite se situează, în prezent, ușor peste 16.000 de miliarde de dolari.