Deficitul contului curent al balanței de plăți a scăzut în primele patru luni cu 23,7%

Publicat: 15 06. 2012, 12:10
Actualizat: 02 08. 2014, 07:01

Contul curent al balanței de plăți a avut în primele patru luni un deficit de 1,23 miliarde euro, în scădere cu 23,7%, după majorarea excedentului transferurilor curente, transformarea deficitului balanței serviciilor în excedent și reducerea deficitului balanței veniturilor, informează Mediafax.

Excedentul transferurilor curente a urcat cu 24,1% față de primele patru luni din 2011, iar deficitul balanței veniturilor s-a redus cu 4,6%.

„Deficitul contului curent în perioada ianuarie – aprilie 2012 a fost finanțat în proporție de 36,3 la sută prin investiții directe ale nerezidenților în România, care au totalizat 446 milioane euro (față de 490 milioane euro în perioada ianuarie – aprilie 2011)”, se arată într-un comunicat al BNR.

Datoria externă pe termen mediu și lung a însumat 77,349 miliarde euro la 30 aprilie 2012 (78,1% din total datorie externă), în creștere cu 2,3% față de 31 decembrie 2011.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2012 nivelul de 21,638 miliarde euro (21,9% din total datorie externă), în scădere cu 5,2% față de 31 decembrie 2011.

Contul curent al balanței de plăți a închis anul trecut cu un deficit de 5,68 miliarde euro, în creștere cu 3% comparativ cu 2010.