Aplicația de mesagerie Telegram va lansa un abonament premium, care va fi contracost 

Publicat: 11 06. 2022, 11:37
Actualizat: 11 06. 2022, 11:39

Aplicația de mesagerie Telegram va lansa un plan de abonament contracost pentru utilizatorii săi luna aceasta, a declarat fondatorul acesteia, Pavel Durov.

Utilizatorii care vor opta pentru Telegram Premium vor primi o limită mai mare pentru chat-uri, media și încărcări de fișiere, a spus Durov într-o postare pe blog.

„Singura modalitate de a permite fanilor noștri cei mai pretențioși să obțină mai mult, păstrând funcțiile noastre existente gratuite, este să facem din acele limite crescute o opțiune plătită”, a spus el, citat de Reuters.

Aplicația, împreună cu instrumentul de mesagerie Signal, au înregistrat o creștere a numărului de utilizatori ca urmare a preocupărilor legate de confidențialitate a WhatsApp, deținut de Meta Platforms Inc.

Telegram are în prezent 500 de milioane de utilizatori activi lunar și este una dintre cele mai descărcate 10 aplicații din lume, potrivit site-ului său.

Durov a spus că mișcarea de a oferi un abonament plătit a fost pentru a se asigura că Telegram rămâne finanțat în primul rând de utilizatorii săi și nu de agenții de publicitate.

Citește și: