Dosarul OLTCHIM. Șeful OPSPI: Actele depuse vineri nu dovedesc existența la Diaconescu a celor 45 milioane euro

Publicat: 29 09. 2012, 18:08
Actualizat: 01 10. 2012, 12:59

UPDATE 17: 45 Luni la ora 24:00 este termenul limită până la care OPSPI așteptă ca Dan Diaconescu să facă dovada că are banii și să facă plata pentru pachetul de acțiuni de 54,8 % din Oltchim, a spus Remus Vulpescu, șeful OPSPI.

Diaconescu se poziționează într-un conflict unilateral pentru a se promova din punct de vedere politic, crede Vulpescu.

„Știți cum se cunoaște că cineva minte? I se înroșesc urechile”, a comentat Vulpescu afirmațiile lui Dan Diaconescu.


Remus Vulpescu, președintele Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), a declarat sâmbătă, la un post de televiziune, că documentele prezentate vineri seara de Dan Diaconescu, la negocierile de la Ministerul Economiei, nu dovedesc faptul că patronul OTV ar dispune de cei 45 de milioane euro pentru achiziția acțiunilor la Oltchim.

„Actele depuse abia aseară (vineri seara n.n.) de Dan Diaconescu, după ce i-au fost cerute toată săptămâna, nu sunt în măsură să dovedească existența la Dan Diaconescu a celor  45 de milioane euro pentru Oltchim”, a afirmat Remus Vulpescu.

În opinia lui Vulpescu, Dan Diaconescu exprimă în spațiul public cu totul alte idei decât cele pe care le expune la Ministerul Economiei. „În interiorul clădirii încearcă să se poarte ca un investitor serios”, a relatat Vulpescu.

Întrebat dacă își va da demisia în cazul unui eșec al privatizării Oltchim în situația în care Diaconescu nu va plăti luni cei 45 de milioane euro, Remus Vulpescu a evitat un răspuns direct. „Veți constata acest lucru luniși marți dimineața”, a conchis șeful OPSPI.

Dan Diaconescu a câștigat pe 21 septembrie licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească prețul pe acțiuni, caz în care acești bani ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni prețul pe acțiuni, iar în maximum șase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.