Firma aeriană deținută de Ovidiu Tender a intrat în insolvență

Publicat: 11 03. 2015, 10:02

Tender a cerut insolvența firmei la sfârșitul lunii februarie, primul termen stabilit de instanță în acest dosar fiind 5 martie.

„Admite cererea debitorului. Dispune conexarea cererii creditorului Travel Tailor (…) Desemnează administrator judiciar pe Servicii Reorganizare și Lichidare IPURL”, se arată în decizia instanței.

Astfel, instanța a conexat la cererea de intrare insolvență depusă de Ten Airways și cererea Travel Tailor, din 21 ianuarie.

Companie aeriană deținută de Tender și-a început activitatea în 2010, operând în sistem charter și wet lease, sistem care presupune închirierea aeronavei cu tot cu echipaj și servicii pentru a opera în numele altei companii.

Ten Airways a avut în 2013 o cifră de afaceri de 43,6 milioane de lei, de peste șapte ori mai mult decât în 2012, când cifra de afaceri a fost de 5,9 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor. De asemenea, compania a trecut în 2013 pe profit, cu un câștig de 1,4 milioane de lei, față de pierderea de aproape 800.000 de lei din 2012.

Pe de altă parte, în 2013 și datoriile firmei aeriene au crescut spectaculos, de la 3 milioane de lei în 2012 la 21 milioane de lei. La sfârșitul anului 2013, compania avea 120 de angajați.

În primăvara anului trecut, omul de afaceri a anunțat intrarea pe segmentul curselor comerciale, în parteneriat cu brandul Fly România. Tender anunța atunci zboruri de linie interne și internaționale din București, Timișoara și Tulcea către orașe din Italia, Spania, Germania și Turcia și așteapta aproximativ 100.000 de pasageri pentru anul în 2014. Parteneriatul a fost însă întrerupt însă după doar câteva luni din cauza unor datorii neachitate de 400.000 de euro, reclamate de Tender.