Fiscul italian îi ia la puricat proprietarii de iahturi de lux

Publicat: 19 08. 2012, 20:20
Actualizat: 07 07. 2016, 02:45

Era o vreme în care cele mai bogate persoane din Italia se îndreptau către Sardinia pentru o vară de relaxare și de lux, dar în prezent nu mai este cazul, scrie The Guardian.

Într-o țară din ce în ce mai cuprinsă de austeritate, clasa deținătorilor de iahturi de lux intră în vizorul autorităților italiene.

Fiscul din Italia vrea să verifice dacă deținătorii de iahturi de lux își plătesc taxele la stat. Pe de altă parte, paza de coastă italiană face raiduri cu elicopterul pentru a identifica iahturile acostate prea aproape de unele insule unde ancorarea este strict interzisă din motive ecologice.

Măsurile luate de autorități au declanșat o reacție de furie din partea unor oameni de afaceri care își țin iahturile în apropiere de Costa Smeralda – una dintre destinațiile turistice de pe coasta Sardiniei – și care acum amenință să se mute pe Coasta de Azur. 

Pe de altă parte, în ultima vreme deținătorii de iahturi de lux din Italia au fost vizitați în mod frecvent de către inspectorii fiscali în cadrul campaniei împotriva evaziunii fiscale.

Unele insule protejate au fost mult timp locurile preferate ale italienilor bogați, magnaților ruși și șeicilor arabi.

„Ancorarea dăunează ierbii de mare, dar există un grup care ignoră interdicția”, a precizat un purtător de cuvânt al Parcului Național din care fac parte insulele.

Navigația prea aproape de plaja din Sardinia este interzisă.

Raidurile elicopterului nu a fost singura modalitate în care autoritățile au reușit să îi supere pe cei bogați în această vară. „De la scufundarea navei de croazieră Costa Concordia, a existat o interdicție pentru navele de croazieră de a trece prea aproape de zonele protejate”, a spus el.

„Problema este că poliția a hărțuit miliardarii care au dorit să ancoreze într-un loc frumos. Ei au atenționat iahtul lui Roman Abramovici să se retragă de la Costa Smeralda și să se întoarcă la Porto Fino”, a povestit reprezentantului unei firme de închiriere a iahturilor.

Însă în timp ce mega-iahturile magnaților ruși navighează nestingherite, bărcile cu motor mai mici conduse de italieni atrag ca un magnet inspectorii poliției fiscale trimiși de Guvernul lui Mario Monti pentru a lupta cu evazioniștii în scopul de a strânge fonduri importante pentru bugetul slăbit al Italiei.

„Suntem într-o stare de război” împotriva evaziunii fiscale, a avertizat recent premierul italian.

Proprietarii de bărci cu motor de mari dimensiuni, care declară venituri suspect de mici fac obiectul unor controale speciale, astfel că un număr tot mai mare de proprietari susțin că bărcile lor s-au scufundat și vor să apeleze la polițele de asigurare, a declarat Ugo Vittori, șeful unei agenții de investigații.

„Proprietarii spun că a fost un miracol că au supraviețuit după scufundarea iahtului. Noi am trimis un submarin robot pentru a găsi barca scufundată, dar de multe ori se dovedește că de fapt ambarcațiunile au fost vândute la Miami sau Martinica”, a adăugat el.

După ce inspectorii fiscali au „măturat” statiunea Cortina d’Ampezzo din Alpi în această iarnă, afișările ostentative ale averilor nu mai sunt la modă în această vară, iar cei înstăriți redescoperă mersul pe jos, potrivit cotidianului italian La Stampa.

Presa italiană a mai scris că fostul manager al echipei de Formula 1 Renault, Flavio Briatore, a amenințat chiar că își va închide clubul de noapte de pe Costa Smeralda, care este frecventat de către Naomi Campbell și Silvio Berlusconi, declarând că „Italia este acum o țară în care, dacă deții un iaht și porți cravată în port, ești considerat un hoț”.  În primăvara anului 2010, fiscul italian a anunțat că a confiscat luxosul iaht „Force blue”, folosit de Flavio Briatore, sub acuzația de contrabandă și evaziune fiscală.