Flanco: Piața electro-IT va ajunge în acest an la 1,15 miliarde de euro

Publicat: 11 06. 2012, 11:03
Actualizat: 31 07. 2014, 15:37

Lanțul de retail electro-IT Flanco vrea să-și majoreze până la finele anului cota de piață la 15%, de la 12% după primul trimestru, și estimează că piața va crește ușor pe ansamblul întregului an, la 1,15 miliarde euro, de la 1,1 miliarde euro în 2011, informează Mediafax.

„Flanco (…) țintește atingerea unei cote de piață de 15% până la finalul anului 2012, după un prim trimestru în care compania a realizat o cotă de piață medie de 12%, față de 8,2% în perioada similară a anului precedent. Vânzările companiei au înregistrat o creștere cu 51% în primul trimestru din 2012 față de T1 2011”, arată compania, într-un comunicat.

Retailerul nu precizează valoarea vânzărilor.

Evoluția afacerilor a fost determinată de campaniile de marketing derulate, eficiența operațională și extinderea suprafeței de vânzare, cu 10.000 mp, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai mari vânzări din primul trimestru au fost realizate în luna martie, în urma campaniei de reduceri Black Week.

Segmentul de electronice a avut cea mai mare creștere, de 65%, cel de IT a urcat cu 40%, iar vânzările de electrocasnice cu 38% față de perioada similară a anului 2011, notează Flanco.

În primele trei luni au fost deschise cinci magazine (la Bistrița, Cluj-Napoca, Deva, Sibiu și Târgoviște), după investiții de nouă milioane lei, iar în aprilie și mai au fost lansate încă două unități, în Oradea și Iași, reprezentând investiții de cinci milioane de lei.

„Flanco estimează pentru trimestrul al 2-lea al anului o stagnare a pieței, în timp ce pentru întregul an valoarea pieței poate ajunge la 1,15 mld. euro”, se mai arată în comunicat.

Anterior, Flanco a anunțat că vizează în acest an afaceri de 140 de milioane de euro, de la 110 milioane de euro în 2011.

Retailerul este controlat de oamenii de afaceri Sebastian Ghiță și Iulian Stanciu, prin Asesoft.