Fondul Proprietatea vrea să vândă un pachet de acțiuni OMV Petrom evaluat la peste 47 milioane euro

Publicat: 13 11. 2013, 12:53
Actualizat: 31 07. 2014, 14:08

Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă un pachet de 0,81% din acțiunile OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, pachet estimat la 210,22 milioane lei (47,1 milioane euro) la cea mai recentă cotație bursieră, potrivit unor surse din piața de capital.

Fondul a vândut, la jumătatea lunii mai, 1,11% din acțiunile OMV Petrom, sub participația de 1,77% pe care intenționa să o cedeze, încasând 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

Potrivit surselor citate, FP vrea să cedeze un pachet de 460 milioane de titluri Petrom.

Acțiunile OMV Petrom au scăzut pe bursă cu 4,35%, la 0,457 lei/titlu, după apariția acestor informații în piață.

În același timp, prețul titlurilor Fondului Proprietatea a urcat cu 0,13%, la 0,7875 lei/acțiune.

Intenția Fondului Proprietatea privind vânzarea de acțiuni OMV Petrom vine în condițiile în care Fondul este presat de acționari să vândă din participațiile pe care le deține.

Compania Petrom este controlată de grupul OMV, care deține 51,01% din acțiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acționariat se mai regăsesc Fondul Proprietatea (18,99%) și BERD (2,63%), iar restul titlurilor sunt în portofoliile altor acționari.