Fondul suveran al Chinei ar putea prelua până la 10% din grupul german Daimler

Publicat: 07 01. 2013, 12:19
Actualizat: 30 03. 2019, 01:47

Fondul suveran al Chinei, China Investment Corporation (CIC), negociază achiziția unei participații de până la 10% la producătorul german de autovehicule de lux și camioane Daimler, potrivit presei chineze, informează Mediafax, citând Financial Times.

CIC probabil va cumpăra un pachet de acțiuni de 4-10% la Daimler, la un cost de 1,8-4,5 miliarde de euro, calculat la actuala valoare de piață, potrivit principalului cotidian al partidului comunist chinez.

Reprezentanți ai fondului suveran au refuzat să comenteze, dar o persoană apropiată situației a afirmat că o tranzcție imediată este puțin probabilă. Cotidianul oficial al partidului nu scrie de obicei despre investiții ale unor entități de stat înainte ca acestea să fie anunțate oficial, notează Financial Times.

Speculații privind o investiție CIC la Daimler există încă de la sfârșitul anului 2011, când presa germană a scris că Daimler a angajat o bancă de investiții pentru a lucra la o tranzacție. Directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, a declatrat săptămâna trecută pentru cotidianul german Börsen-Zeitung că producătorul auto consideră bineveniți investitori pe termen lung, inclusiv din China.

CIC administrează active din străinătate în valoare de circa 150 de miliarde de dolari. Fondul s-a limitat la investiții minoritare în companii străine, pentru a nu stârni temeri privind eventualele motivații politice ale unor preluări.

La începutul anului trecut, fondul chinez dispunea de capital pentru investiții de circa 30 de miliarde de dolari, iar pe parcursul anului a utilizat circa 5 miliarde de dolari în tranzacții anunțate public.