Franța reduce temporar accizele la carburanți, pentru a combate creșterea prețurilor

Publicat: 22 08. 2012, 16:25
Actualizat: 06 03. 2016, 14:59

Guvernul francez a decis reducerea „modestă și temporară” a accizelor aplicate carburanților, pentru a combate creșterea prețurilor în benzinării, o soluție costisitoare pentru stat dar mai simplă decât înghețarea prețurilor, promisă inițial de președintele Francois Hollande, transmite AFP.

Premierul Jean-Marc Ayrault a prezentat miercuri principalele prevederi ale unui plan promis de guvern de mai multe săptămâni pentru combaterea revenirii prețurilor carburanților la nivelurile record atinse în martie-aprilie, înainte de alegerile prezidențiale.

„Accizele aplicate de stat carburanților vor fi reduse modest și provizoriu”, în așteptarea unui mecanism de reglare a prețurilor produselor energetice, a anunțat Ayrault.

Ayrault a precizat, fără să ofere detalii, că reducerea va fi aplicată numai părții din accize care revine statului, cealaltă parte revenind departamentelor și regiunilor.

Premierul a respins astfel înghețarea prețurilor carburanților, promisiune din campania electorală a lui Hollande considerată demagogică de către partidele de dreapta, care a fost amânată după alegeri din cauza scăderii temporare a prețului petrolului.

Odată cu revenirea la creștere a cotațiilor petrolului, ministrul Energiei, Pierre Moscovici, a indicat săptămâna trecută că sunt analizate toate opțiunile avute la dispoziție pentru oprirea acestui fenomen care afectează puterea de cumpărare a francezilor.

Reducerea accizelor riscă să coste scump statul francez, într-o perioadă în care s-a angajat într-un efort fără precedent de reducere a deficitului bugetar.
Și Italia se confruntă cu creșterea prețului benzinei, care a depășit în unele regiuni 2 euro pe litru, în timp ce cel al motorinei este de peste 1,84 euro litrul, în sudul țării.