GAFĂ la Guvern. Ce scrie într-un document de lucru al lui Ponta

Publicat: 23 12. 2014, 16:39

La finalul ședinței de marți a Guvernului, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat că premierului Ponta i s-a prezentat un raport privind stadiul construcției de autostrăzi în România în ultimii 25 de ani, structurat pe fiecare mandat de guvernare.

„S-a prezentat un material în ceea ce privește numărul kilometrilor de autostradă care au fost construți în perioada celor 25 de ani, din 1989 și până acum, pe fiecare an în parte și pe fiecare guvernare în parte”, a spus ministrul Muncii.

Întrebat de jurnaliști care este scopul pentru care a fost elaborată o astfel de retrospectivă a construcției de autostrăzi, ministrul a răspuns că a fost vorba de „curiozitate”.

„Foarte mulți dintre noi am fost curioși – dacă vreți, mă iau pe mine ca exemplu – ce s-a făcut până acum, din 1989, ca infrastructură în România”, a spus Plumb. Întrebat însă imediat câți kilometri au fost construiți din 1990 și până în prezent, ministrul nu a putut răspunde și s-a apropiat de purtătorul de cuvânt al Guvernului, pentru a se uita în hârtiile cu cifre ale acestuia.

Cifrele au fost prezentate, pe scurt, de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, care a afirmat inițial că cifrele reflectă kilometri de autostradă construiți în mandatele respective.

„Din ’90 și până acum, s-au făcut 97 (kilometri de autostradă-n.r.), în mandatul lui Adrian Năstase, în mandatul Tăriceanu s-au făcut aproximativ 69, în mandatul Boc aproximativ 140, în mandatul Ponta s-au făcut 293”, a spus Calotă.

Văzând că jurnaliștii au început să râdă la prezentarea acestor cifre, oficialul guvernamental a revenit spunând că este vorba de kilometri de autostradă dați în funcțiune, nu construiți efectiv, în mandatele acestor premieri.

„Așa da! Doar a tăiat panglica”, au spus jurnaliștii, ministrul Muncii replicând că „și în mandatul domnului Boc, tot așa s-au dat în funcțiune ce s-a făcut…ce s-a început”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a intervenit din nou, explicând că investițiile în tronsoanele de autostradă nu pot fi construite „de pe o lună pe alta”.

„Haideți că astea nu sunt investiții care să se facă de pe o lună pe alta”, a spus Calotă.