Georgescu, la finalul a cinci ore de negocieri „normale și civilizate” cu oficialii FMI: „Problema care interesează va fi tranșată sâmbătă”

Publicat: 05 05. 2012, 10:40
Actualizat: 05 05. 2012, 12:04

Prima rundă de negocieri dintre BNR și membrii noului guvern, pe de o parte și cei ai FMI, CE și ai Băncii Mondiale, a decurs normal, civilizat și constructiv. Descrierea îi aparține lui Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, desemnat de USL să ocupe funcțiile de ministru de Finanțe și de vicepremier al guvernului Ponta timp de șase luni, după care se va întoarce la vârful conducerii băncii centrale.

„Astăzi au avut loc primele negocieri, care au durat 4-5 ore. Am parcurs circa o treime din memorandumul de politici bugetare. Restul de două treimi urmează să fie negociat sâmbătă. Negocierile au decurs normal, civilizat. Au fost constructive. Au mai fost sugestii pe o formulare, pe o cifră, pe un calcul”, a declarat Georgescu.

Întrebat ce s-a decis asupra problemei reîntregirii salariilor bugetarilor, viitorul ministru de Finanțe a declarat că „nu am ajuns acolo unde interesează”. „Problema care interesează va fi tranșată mâine”, a adăugat el.

În ceea ce privește indicatorii macroeconomici, Georgescu a subliniat că „nu se iese din parametri”, chiar dacă se va negocia posibilitatea de a reîntregi salariile.

„Suntem încrezători că există soluții. Sper că Fondul Monetar și Comisia Europeană vor fi înțelegători, în sensul bun, să dea curs solicitărilor noastre, care nu vin să arunce în aer deficitul bugetar și nu vin să pună în pericol stabilitatea financiară”, a adăugat el.

Negocierile se poartă la BNR pentru că Georgescu nu are birou la Finanțe

Explicația faptului că aceste negocieri au avut loc la sediul Băncii Naționale a României a venit din partea lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

„Această întâlnire a avut loc în clădirea noastră pentru că domnul Georgescu încă nu are un birou, încă nu are o funcție, la Finanțe, deci era normal să își primească astfel oaspeții”, a declarat Vasilescu.

Consilierul guvernatorului BNR a ținut să sublinieze, la rândul lui, că discuțiile cu reprezentanții FMI, CE și ai Băncii Mondiale au fost calme și că „nu există niciun fel de temeri” privind rezultatul bun al acestora.

El a precizat că până la momentul declarației sale, respectiv la finalul primei runde de negocieri, aspectele discutate în interiorul BNR între părțile participante la negocieri au fost legate de politica monetară și nu de politica fiscal-bugetară, care este, de altfel, în apanajul ministerului de Finanțe, deci despre care BNR oricum nu poate să facă declarații.