IKEA a cumpărat 12.800 de hectare de pădure în România

Publicat: 18 08. 2016, 08:32

„Ca parte a Strategiei IKEA Group de Independență a Resurselor, IRI Investments SRL continuă investițiile în România, prin achiziția unei noi suprafețe de pădure. Noua suprafață este de 12.800 de hectare și se află în județele Iași și Neamt. La acest moment, suprafața totală deținută de companie este de aproximativ 46.700 de hectare”, se arată într-un comunicat al companiei.

IKEA mai afirmă în acest comunicat că, în primul an de activitate, IRI Forest Management, compania care administrează pădurile achiziționate, a plantat peste 1.000.000 de puieți.