În ce orașe din România se vor scumpi cel mai mult energia electrică şi gazele. Analiza unui fost ministru

Publicat: 06 06. 2021, 10:33
În ce orașe din România se vor scumpi cel mai mult energia electrică şi gazele. Analiza unui fost ministru / Sursa FOTO: universul.net

Începând cu 1 iulie, energia electrică şi gazele naturale se vor scumpi diferenţiat, în funcţie de furnizor. Astfel, preţul gazelor naturale va crește chiar și cu 25% în unele zone ale ţării, iar cel ale energiei electrice, cu 5-7%. Fost ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu a declarat la Digi 24 că un bucureştean care consumă 125 de kW pe lună ar putea plăti de la 1 iulie o factură mai mare cu 15 lei la energie electrică. Pentru același, un clujean poate ajunge să achite chiar și cu 90 de lei mai mult.

De unde această diferență? De la faptul că respectivul consumator nu a încheiat noi contracte cu furnizorul şi a rămâs la serviciul universal.

Prețurile la gaze și energie electică explodează de la 1 iulie

Așadar, de la 1 iulie, prețurile la gaze și energie electică explodează, mai ales pentru cei care nu şi-au schimbat contractele și nu au trecut în piaţa concurenţială.

  • Vorbim despre o medie a valorii facturii. În unele localităţi, mă aştept să fie o creştere mai mare, în altele, o creştere mai mică. Cred că cea mai mare creştere o vom vedea la Cluj, Braşov, Ploieşti, Craiova, iar cea mai mică creştere cred că va fi la Bucureşti. În simularea pe care am făcut-o, am luat un abonament normal, cineva care consumă în jur de 125 kW pe lună. La Bucureşti, creşterea valorii este undeva în jur de 15 lei la factură, la Cluj, este undeva de 90 de lei la factură” – Răzvan Nicolescu, fost ministru al Enegiei.

În prezent preşedinte al Asociaţiei pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice, Nicolescu afirmă că tot ce a calculat el „îi vizează în special pe cei care, pe un deficit de informaţie, nu au trecut în piaţa concurenţială. Ei sunt sub un tarif penalizator, se numeşte tariful pentru serviciu universal. Autorităţile nu le-au spus ce trebuie să facă, oamenii nu ştiu încă ce trebuie să facă – să meargă la furnizor, să ceară oferte, să semneze un contract. N-au făcut acest lucru şi vor plăti aceste penalităţi – şi plătesc şi în prezent un tarif mai mare”.