Se scumpesc gazele și la E.ON, de la 1 iulie, pentru cei care nu au trecut în piața liberă. Cu cât va crește factura

Se scumpesc gazele și la E.ON, de la 1 iulie, pentru cei care nu au trecut în piața liberă. Cu cât va crește factura
Contractele clienților care nu au trecut pe piața liberă expiră la 1 iulie 2021 / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 26/05/2021, 14:15
Actualizat: 26/05/2021, 14:52

Și E.ON Energie România, al doilea cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru clienții casnici, a anunțat prețuri mărite de la 1 iulie 2021, la fel ca și Engie, în oferta standard destinată celor care nu au decis trecerea în piața concurențială la momentul liberalizării pieței gazelor naturale, în 1 iulie 2020.

Clienții E.ON care nu au ales un alt contract pe piața liberă sau un alt furnizor au trecut la 1 iulie 2020 automat pe un contract conform ofertei anunțate de furnizor, contract care expiră în 1 iulie 2021.

„În situaţia în care clientul casnic va fi inactiv şi nu va încheia, până la data liberalizării, respectiv 1 iulie 2020, un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial, furnizorul actual îi va asigura furnizarea gazelor naturale în mod automat şi după această dată, începând cu data de 1 iulie 2020 şi până la data încheierii unui contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2021, în baza contractului reglementat de furnizare a gazelor naturale în vigoare, pe care clientul îl are deja încheiat cu furnizorul actual, dar la preţul din oferta comunicată clientului, pe parcursul lunilor mai și iunie, de către furnizorul actual”, se arăta în Ghidul ANRE privind liberalizarea pieței de gaze naturale.

„Dacă până pe 30 iunie 2021 nu închei un contract de furnizare gaze naturale în regim concurențial, începând cu 1 iulie 2021, furnizarea gazelor naturale se va realiza la prețul din oferta E.ON Standard Gas”, a transmis E.ON.

Scumpire în două etape

Astfel, E.ON a început să informeze clienții cu noile oferte, iar pentru cei care nu schimbă contractul sau furnizorul, prețul gazelor crește în două etape în decursul perioadei de un an a contractului, respectiv de la 1 iulie 2021 și 1 ianuarie 2022.

E.ON Energie România are o cotă de piață de 41,12% în ianuarie 2021, după Engie România, cu 46%, potrivit raportului de monitorizare a pieței al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei ( ANRE), pe baza facturilor emise în urma citirilor pe „firul apei”.

Creșterea prețului factuturii este cu 13%, de la 1 iulie 2021, urmată de o a doua creștere, din 1 ianurie 2022, ajungându-se la o scumpire totală de 19,1% (față de iunie 2021), conform calculelor Economica.net.

Prețul de furnizare gaze naturale, pentru clienții E.ON Energie România care nu au încheiat un contract în regim concurențial, din categoria de consum anual C1, de până la 280 MWh, este de 133,97 lei/MWh în prezent, preț valabil de la 1 iulie 2020. Prețul de furnizare include tarifele pentru servicii reglementate de transport și distribuție, valabile la data notificării și nu include TVA.

Oferta pentru această categorie de consumatori – E.ON Standard Gas are preț de furnizare de 151,7 lei/MWh, începând din 1 iulie până la 3 decembrie 2021, și de 159,6 lei/MWh, între 1 ianuarie – 30 iunie 2022.

„În lipsa unui răspuns din partea ta până la 1 iulie 2021, vom considera oferta aceasta acceptată tacit și contractul încheiat”, se arată în informarea E.ON.

Potrivit reglementărilor în vigoare, clientul final de gaze naturale are dreptul să denunţe, în mod gratuit, contractul de furnizare a gazelor naturale în situaţia în care nu acceptă modificările/completările condiţiilor/clauzelor contractuale, precum şi majorarea preţului/tarifului, notificate de furnizor. Potrivit ANRE; toţi clienţii finali de gaze naturale au dreptul să îşi schimbe furnizorul, cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării. Procesul de schimbare a furnizorului de gaze naturale nu implică modificări de ordin tehnic.

Dacă vor să își exprime o alegere, E.ON recomandă consumatorilor să consulte ofertele sale alternative din piața liberă. A treia variată pentru această categorie de consumatori casnici este să aleagă o altă ofertă a furnizorilor, oferte care se regăsesc în comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE.

Doar aproximativ o treime din clienții casnici au încheiat contracte pe piața concurențială, respectiv 1,2 milioane de consumatori din totalul de 3,9 milioane, potrivit declarațiilor din martie ale vicepreşedintelui ANRE.

Oficial ANRE: Creșterea prețurilor nu ar trebui să fie o surpriză

Engie, furnizorul cu cea mai mare cotă de piață pentru populație, a informat recent consumatorii care nu aleg o ofertă de gaze naturale de pe piața liberă, de la actualul furnizor sau unul nou, începând cu 1 iulie 2021 furnizarea gazelor naturale va fi realizată automat, în condițiile ofertei ENGIE Gas Start.

Astfel, dacă în prezent, această categorie plătește până la 30 iunie gazul la prețul final fără TVA, cu toate tarifele incluse, de de 123,9 lei/MWh, prețul oferit în oferta Gas Start, este 155,24 lei/Mwh, fără TVA, deci cu 25% mai mare decât cel plătit acum.

Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a explicat recent că, în contextul lliberalizării pieței, clienții pot vedea în comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE oferte mai bune  decât cele comunicate de marii furnizori.

„Chiar dacă Engie sau E.On anunţă clienţii care nu au trecut în piaţa concurenţială ce preţuri se vor aplica pentru ei dacă în continuare nu semnează un nou contract concurenţial până la 1 iulie (iar aceste preţuri sunt mai mari decât cele actuale) în continuare sunt foarte, foarte multe oferte la preţuri mult mai mici decât aceste preţuri anunţate că se vor aplica de la 1 iulie. Am verificat eu personal comparatorul de preţuri care este pe site-ul ANRE. Dacă Engie anunţă preţuri de 150-155 de lei, sau orice preţ, în comparator găsiţi şi acum preţuri în jur de 120 de lei, ceea ce este semnificativ mai mic”, a spus vicepreședintele ANRE

Zoltan Nagy-Bege a detaliat de ce nu ar trebui să surprindă pe nimeni creșterea prețului din ofertele de furnizare a gazelor pentru consumatorii casnici din acest an, față de cele de la momentul liberalizării totală a acestei piețe, la jumătatea anului trecut.

„Anul trecut, când s-a renunţat la preţurile reglementate pentru consumatorii casnici pe piaţa gazelor naturale conjunctura pe piaţă era una favorabilă din punctul de vedere al evoluţiei preţurilor pe pieţele angro. (…) În martie-începutul lui aprilie se puteau încheia contracte la preţuri în jur de 90 de lei (pe Mw – n.r.), momentan sub 130 este imposibil, preţul este undeva între 130 şi 140 de lei. Deci creşterea este una semnificativă, iar ofertele de preţ care de obicei se dau pe un an, trebuie să includă şi achiziţiile pentru iarna care vine, chiar şi primul semestru din 2020. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni această creştere a preţurilor la gaze”, a explicat Zoltan Nagy-Bege.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Cum arată Adi Minune după OPERAȚIA de micșorare a stomacului. E transformat total
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1...
Burna Boy, pe scena Untold 2024. Artistul a câștigat și un premiu Grammy
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Cum au decis Oana Moșneagu și Vlad Gherman să petreacă petrecerea burlacilor, resprectiv petrecerea burlăcițelor
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?