INS: Comerțul cu ridicata s-a prăbușit în prima lună din an. Cât de mult a scăzut cifra de afaceri față de decembrie 2025
Afacerile din comerțul cu ridicata s-au prăbușit în luna ianuarie 2026. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), față de decembrie 2025, cifra de afaceri în comerțul cu ridicata a scăzut cu peste 23%.
Potrivit INS, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete, ca sere brută, în luna ianuarie 2026, comparativ cu luna precedentă, a scăzut cu 23,1%.
„În luna ianuarie 2026, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a scăzut faţă de luna decembrie 2025, atât ca serie brută cu 23,1%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,7%”, arată datele INS.
Sursa: Institutul Național de Statistică
De asemenea, s-au înregistrat scăderi la comerțul cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri, -47,9%, comerțul cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații, -35,6%, comerțul cu ridicata nespecializat, -28,4%, activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata, -24,9%, comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii, -23,5%, comerțul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului, -23,3%, comerțul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare, -12,8% și la comerțul cu ridicata specializat al altor produse, -12,0%. Comparativ cu luna ianuarie 2025, în prima lună a acestui an, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut cu 2,8% ca serie brută și cu 0,5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.
Sursa: Institutul Național de Statistică
Ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2026, comparativ cu luna ianuarie 2025, a scăzut pe ansamblu, cu 2,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu ridicata nespecializat, -15,2%, comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii, -8,4%, comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului, -7,0%, comerţul cu ridicata specializat al altor produse, -3,4% și la comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri, -2,0%. Creșteri au înregistrat: activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata, +22,0%, comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare, +0,9% și comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii, +0,5%.
RECOMANDAREA AUTORULUI: