INVESTIȚII. Kaufland dublează investiţiile în România: „Vom continua să investim în România și să ne consolidăm poziția de lider. Viziunea noastră este de a avea 160 de magazine până în 2024”

Publicat: 10 06. 2020, 13:29
Actualizat: 10 06. 2020, 13:33

Retailerul german Kaufland va investi pe piaţa locală în acest an circa 300 de mil. euro, o parte din bani urmând să meargă către deschiderea de magazine noi. Bugetul de investiţii este dublu faţă de cel din 2019. 

Pentru anul financiar 2020 (ce începe la 1 martie 2020 şi se încheie la 28 februarie 2021) compania are bugetate 13 magazine, dintre care patru au fost deja inaugurate. Prin comparaţie, anul trecut au fost deschise 7 unităţi, iar în 2018 doar 4, deşi de fiecare dată planurile vizau peste 10 hipermarketuri noi.

Bugetul Kaufland pentru anul 2020 este estimat la 300 mil. euro

Referitor la bugetul de investiții din acest an, Marco Hößl, Director General Kaufland România, a declarat că, în ciuda contextului actual, acesta rămâne neschimbat, de 300 mil. euro.

„Vom continua să investim în România și să ne consolidăm poziția de lider. Viziunea noastră este de a avea 160 de magazine până în 2024”, a mai spus Marco Hößl.

Retailerul a obţinut în 2019 afaceri de 11,8 miliarde de lei,

„Anul trecut am avut peste 500.000 de clienţi pe zi. Între 300 şi 500 de camioane au alimentat magazinele noastre zi de zi“, adaugă Hoessl.