Lukoil România va construi un parc fotovoltaic lângă rafinăria din Ploiești

Publicat: 31 12. 2013, 12:22

Compania Lukoil Energy&Gas România, din grupul petrolier rus Lukoil, intră pe piața producției de electricitate din surse fotovoltaice, după ce a primit autorizația de construcție a unei unități de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit Mediafax.

Comitetul de reglementare din ANRE a acordat, luni, companiei Lukoil Energy&Gas România, autorizația de construcție a unui parc fotovoltaic la rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești.

Reprezentanții companiei declarau, în luna octombrie, că iau în calcul construcția unor parcuri fotovoltaice pe câteva terenuri lângă rafinăria din Ploiești.

La acea dată, reprezentanții Lukoil avansau posibilitatea ca parcurile fotovoltaice ar putea avea o capacitate instalată de până în 12 MW.
Petrotel-Lukoil face parte din grupul petrolier rus Lukoil, care mai deține în România și o rețea de peste 300 de benzinării.

Lukoil România a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de 6,03 miliarde lei (1,35 miliarde euro), în creștere cu 15% față de 2011, și are, potrivit datelor proprii, o cotă de circa 20% din piața produselor petroliere din România.

În prezent, în România există proiecte de producție a energiei în panouri solare de peste 600 MW. Dintre sursele regenerabile de energie, cea eoliană este cea mai dezvoltată, cu aproximativ 2.500 MW instalați, echivalentul a 10% din totalul unităților de generare a electricității.