Datele INS confirmă declinul industriei. România a produs mai puțină energie în primele cinci luni din 2026
Producția de energie a României a scăzut cu 2,9% în primele cinci luni ale anului, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu 3,4% arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Producția de energie din România scade
Conform datelor publicate de INS, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2026, resursele de energie primară au scăzut cu 4,5%, iar cele de energie electrică au crescut cu 1,4%, faţă de perioada similară din anul anterior. Principalele resurse de energie primară, în perioada menționată, au totalizat 12,927 milioane tone echivalent petrol, în scădere cu 609,500 tep față de perioada 1 ianuarie – 31 mai 2025.
Sursa: INS
Producţia internă a însumat 6,704 milioane tep, în scădere cu 202.800 tep (-2,9%), în comparaţie cu intervalul similar din 2025, iar importul a fost de 6,222 milioane tep, în scădere cu 406.700 mii tep (-6,1%). În această perioadă, resursele de energie electrică s-au situat la 29,207 miliarde kWh, în creştere cu 389,5 milioane kWh, de la un an la altul.
Potrivit INS, producţia din termocentrale a fost de 6,683 miliarde kWh, în scădere cu 310,3 milioane kWh (-4,4%), în timp ce producţia din hidrocentrale s-a ridicat la la 6,376 miliarde kWh (+23,2%), iar cea din centralele nuclearo-electrice la 4,037 miliarde kWh (-12,3%).
A crescut producţia din eoliene şi fotovoltaice, dar și exportul
Producţia din centralele electrice eoliene, în primele cinci luni ale anului, a fost de 3,018 miliarde kWh, în creştere cu 402,2 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a însumat 2,212 miliarde kWh, în creştere cu 584,3 milioane kWh, mai arată datele publicate de INS.
Sursa: INS
Consumul final de energie electrică, în perioada specificată, a fost de 20,208 miliarde kWh, cu 3,4% mai mic faţă de perioada similară de anul trecut, consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 0,8%, iluminatul public a scăzut cu 5,2%, timp în care consumul populaţiei a scăzut cu 11,3%.
Exportul de energie electrică a crescut
Datele INS relevă faptul ca, raportat la perioada de referinţă, exportul de energie electrică a fost de 6,473 miliarde kWh, în creştere cu 749,9 milioane kWh. Totodată, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a înregistrat 2,524 miliarde kWh, mai mult cu 351,6 milioane kWh.