Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a trimis în octombrie declarații pentru rambursarea a aproape un miliard de euro din fonduri UE

Publicat: 02 11. 2023, 17:54

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis, în luna octombrie, documentele pentru rambursarea de fonduri europene în valoare de 928 milioane euro, în cadrul programelor operaționale 2014-2020. De la aderarea României la blocul comunitar, fondurile UE pe care le-a primit România sunt de aproximativ 90 ori mai mari.

Suma de aproape un miliard de lei trimisă spre rambursare este compusă din alocări în cadrul Programului Operațional Regional – 342,5 milioane euro, Programului Operațional Infrastructură Mare – aproape 371 milioane euro și Programului Operațional Capital Uman – aproape 138 milioane euro. Documentele au fost trimise Ministerului Finanțelor, urmând ca după certificare să fie transmise Comisiei Europene, a transmis, joi, instituția.

„Lucrăm într-un ritm accelerat pentru atragerea fondurilor alocate, pentru a atinge o rată de absorbție cât mai mare. Așa cum știm, acest an este ultimul în care mai pot fi realizate cheltuieli eligibile din sumele alocate pentru perioada de programare 2014-2020, iar banii europeni au un rol major în susținerea și dezvoltarea economiei”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Sumele solicitate spre rambursare reprezintă cheltuieli eligibile realizate din fonduri europene în cadrul proiectelor finanțate. Valoarea sumelor solicitate spre rambursare, în octombrie 2023, în cadrul Programelor gestionate de MIPE:

  • Programul Operațional Regional – 342,5 milioane de euro
  • Programul Operațional Infrastructură Mare – 370,9 milioane de euro
  • Programul Operațional Capital Uman – 137,7 milioane de euro
  • Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate – 28,1 milioane de euro
  • Programul Operațional Competitivitate – 24,4 milioane de euro
  • Programul Operațional Capacitate Administrativă – 13 milioane de euro
  • Programul Operațional Asistență Tehnică – 11,4 milioane de euro

Anterior, în septembrie 2023, MIPE a transmis documentele pentru rambursarea a 900 milioane euro.

Câți bani europeni au venit în România din 2007

Potrivit MIPE, în prezent, sumele solicitate Comisiei Europene pentru rambursare se ridicau la aproximativ 20,2 miliarde euro, reprezentând o rată curentă a absorbției de 82,4% din fondurile alocate.

După procesarea documentelor recent transmise de MIPE, sumele solicitate Comisiei pentru rambursare se vor ridica la 21,16 miliarde euro, echivalentul unei rate curente de absorbție de peste 86%.

Conform celui mai recent document de sinteză, elaborat de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv „Evoluţia fluxurilor financiare dintre România şi Uniunea Europeană”, sumele pe care le-a primit România de la aderare, respectiv din trei Cadre Financiare Multianuale și NextGenerationEU (PNRR) au ajuns 89,39 de miliarde de euro. Totuși, dacă scădem contribuția României la UE, de 28,75 de miliarde de euro, soldul este de 60, 64 de miliarde de euro.

Sursa foto: Shutterstock – caracter ilustrativ