Ministrul Economiei: Premierul a solicitat posibilitatea finanțării UE pentru rețelele de gaze

Publicat: 04 01. 2020, 12:07

„Premierul Ludovic Orban a solicitat ca în exercițiul financiar 2021-2027 să fie eligibile pentru finanțare din fonduri europene înființările de rețele de gaze sau extinderile de rețele. Voi susține și sprijini acest proiect important, pentru ca românii care doresc să aibă gaz în case să poată avea această posibilitate”, a scris ministrul pe pagina de socializare.

Acesta a explicat că pasul actual a fost făcut după modificarea legii care a oferit autorităților publice locale posibilitatea de a înființa rețele de distribuție a gazelor naturale.

„Extinderea rețelei de gaz în țara noastră a fost și este un obiectiv pe care vrem să îl ducem la îndeplinire. În 2018 demaram campania – PNL aduce gazele în casele românilor. Asta după ce am reușit să modific legea, astfel că autoritățile administrației publice locale pot înființa rețele de distribuție a gazelor naturale, iar acestea să fie conectate la magistrale de gaz. Acum facem următorii pași pentru a realiza o nouă etapă a acestui proiect important”, a mai precizat Virgil Popescu.