Ministrul elen de Finanțe, înainte de verdictul FMI asupra economiei Greciei: „Ce a fost mai rău a trecut”

Publicat: 09 05. 2013, 13:13
Actualizat: 22 03. 2019, 07:25

Ministrul elen de Finanțe, Yannis Stournaras, susține că economia Greciei, grav afectată de criză în ultimii ani, începe să își revină și că „ce a fost mai rău a trecut”, informează The Telegraph.

Declarațiile lui Stournaras vin în așteptarea verdictului reprezentanților Fondului Monetar Internațional (FMI) asupra stării economiei Greciei și asupra șanselor ei de îmbunătățire, după șase ani de recesiune. Raportul FMI va fi făcut public luni.

FOTO: Louisa Gouliamaki/Mediafax Foto/AFP – ministrul elen de Finanțe, Yannis Stournaras.

Ministrul elen de Finanțe susține, de asemenea, că încercările de redresare a finanțelor publice încep să dea roade și că ele vor permite întoarcerea statului pe piețele financiare începând cu anul viitor.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.