O bancă greacească care deține 35 de sucursale în România a fost preluată de Piraeus Bank

Publicat: 29 07. 2012, 13:50
Actualizat: 22 03. 2019, 13:49

Banca elenă Piraeus a preluat, prin absorbție, activele viabile ale ATEbank, controlată de statul elen, inclusiv sucursala ATEbank România, tranzacția fiind parte a procesului de restructurare și consolidare financiară a sistemului bancar din Grecia, informează Mediafax.

Piraeus Bank, a patra mare instituție de credit din Grecia, este de asemenea prezentă în România.

„Piraeus are două opțiuni în acest moment în România, fuziunea celor două sucursale locale sau vânzarea ATEbank România, care era deja anunțată de statul elen. O decizie va fi luată în următoarea perioadă. Există interes pentru preluarea ATEbank România”, au declarat pentru Mediafax surse bancare.

Începând de luni, 30 iulie, toată rețeaua de sucursale a ATEbank va opera în cadrul entității Piraeus Bank, dar își va menține brandul comercial „ATEbank”. Toate tranzacțiile clienților vor continua să fie derulate la fel ca până acum, fără nicio schimbare, se arată într-un comunicat al grupului elen Piraeus Bank.

Împreună, cele două bănci vor avea active de 75 miliarde de euro, depozite de 35 de miliarde de euro și un sold al creditelor de 47 miliarde de euro.