PARADOXUL DE LA POMPĂ. Un român, un bulgar și un german ajung la benzinărie. Câte plinuri de motorină fac

Publicat: 13 01. 2014, 14:05
Actualizat: 20 03. 2019, 21:03

La pompele din România, litrul de motorină se vinde cu unul dintre cele mai mici prețuri din UE, dar șoferii nu își pot permite din salariul net câștigat lunar să alimenteze cu mai mult de cinci plinuri. Astfel, țara noastră se situează, conform calculelor gândul, pe penultimul loc în UE la numărul de plinuri de motorină pe care le poți face cu banii câștigați într-o lună de muncă.

Litrul de motorină se vinde în România cu 1,30 euro, al cincilea cel mai redus la nivelul comunității, după Luxemburg, Letonia, Lituania și Polonia, potrivit celor mai recente date energy.eu.

Prețul motorinei de la pompele românești este apropiat de cel din Franța, Cehia, Estonia, Germania și Austria. Astfel, francezii, cehii și estonienii vând litrul de motorină cu 3 eurocenți mai scump decât românii, respectiv cu 1,33 euro, în timp ce germanii și austriecii îl vând cu 4 eurocenți mai scump, deci cu 1,34 de euro.

Lunar, însă, aceștia câștigă mai mulți bani decât angajații din țara noastră, lucru care face ca și numărul de litri de motorină pe care îi pot cumpăra din câștigurile nete obținute la final de lună să fie mai mare.

Românii obțin un câștig net lunar de 301 euro, conform celor mai recente date Eurostat aferente anului 2012, din care pot face doar de cinci ori plinul dacă au o mașină cu un rezervor de 45 de litri. Cehii și estonienii, care încasează lunar cu până la 366 de euro în plus față de români, pot alimenta cu până la 11 plinuri de motorină din salariul net obținut.

Mai norocoși se pot considera austriecii și germanii ale căror câștiguri nete sunt de aproximativ șapte ori mai mari decât cele ale românilor. Austriecii scot din buzunar pentru un plin de motorină de 45 de litri 60 de euro, dar au un salariu net lunar de 2.198 de euro și pot face plinul de 36 de ori în patru săptămâni, în timp ce nemții plătesc același preț pe plinul de motorină, dar câștigă al treilea cel mai mare salariu din UE și pot cumpăra 37 de plinuri pe lună, conform calculelor gândul.

Care este situația în Bulgaria și în Ungaria

Vecinii bulgari sunt nevoiți să cheltuiască cu 5 eurocenți în plus față de români pentru fiecare litru de motorină achiționat și pot face un plin cu 61 de euro. Ei obțin și cel mai mic câștig net lunar din UE, respectiv de doar 233 de euro, și își permit să facă lunar din banii câștigați până la 4 plinuri de motorină, potrivit calculelor gândul.

Mai bine decât românii și bulgarii o duc ungurii care, deși plătesc 1,39 euro pe litrul de motorină, au un salariu net lunar mai mare cu 171 de euro decât cel al angajaților din țara noastră. Acesta le permite să facă în patru săptămâni trei plinuri în plus față de români și patru plinuri în plus față de bulgari, deci opt alimentări cu carburant. Tot opt plinuri pot face și letonii, polonezii și slovacii.

Unde găsești cea mai ieftină motorină în UE

Litrul de motorină se vinde în Luxemburg la cel mai mic preț din UE, cu 1,19 euro. Câștigurile nete anuale ale cetățenilor acestui stat ajung la 28.814 euro, deci sunt de opt ori mai mari decât în România. Astfel, luxemburghezii încasează al doilea cel mai mare salariu net anual din UE, după belgieni, și își permit să facă 45 de plinuri de motorină pe lună, cele mai multe la nivelul statelor membre ale uniunii, conform calculelor gândul.

În ciuda avantajului de a obține cel mai mare câștig din UE, un belgian poate face doar 37 de plinuri de motorină pe lună din cauza prețului carburantului, de 1,45 de euro pe litru. Acest lucru plasează statul pe al doilea loc în top la nivel european, după Luxemburg, la egalitate cu Germania.

Motorina se vinde cel mai scump în Marea Britanie și în Italia, cu 1,66 euro, respectiv cu 1,68 euro pe litru. Un britanic poate face, grație salariului său net lunar de 1.992 euro, 27 de plinuri de motorină, în timp ce un italian poate face cu șase mai puțin.

Acesta din urmă cumpără de la pompe cea mai scumpă motorină, dar obține un salariu net lunar de 1.591 de euro, motiv pentru care pot face 21 de plinuri în patru săptămâni, cu două mai puțin decât spaniolii și irlandezii, dar cu unul în plus față de suedezi.