Parchetul a instituit sechestru asigurator pe stocurile de materii prime ale LUKOIL

Publicat: 06 10. 2014, 12:28
Actualizat: 06 10. 2014, 17:57

Lukoil a început, vineri după-amiază, procedurile de oprire a producției rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploiești, la o zi de la perchezițiile procurorilor într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ 230 milioane de euro, afirmă surse din domeniul petrolier citate de Mediafax.

Potrivit surselor citate, oprirea producției a început vineri după-amiază și durează 24 de ore, conform procedurilor standard.
Angajații companiei nu au fost anunțați în legătură cu motivele care stau la baza acestei decizii.
Informația privind oprirea producției la Petrotel-Lukoil a fost confirmată și de surse din administrația locală din județul Prahova.

Într-un comunicat de presă transmis vineri de Serviciul de presă al Grupului Lukoil se precizează că în 2 octombrie autoritățile din România au făcut percheziții în sedii ale companiilor afiliate grupului petrolier, în incinta rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploiești, și că producția acestei rafinării nu a fost suspendată.

 

„După cum s-a cerut, autoritățile au primit documente financiare, inclusiv în format electronic despre situația rafinăriei Petrotel-Lukoil. Nu au fost formulate acuzații la adresa companiilor din grupul Lukoil L sau la adresa angajaților. Producția la rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești nu a fost suspendată, aceasta funcționând în regim normal. Suntem convinși că autoritățile din România vor clarifica întreaga situație și că va fi luată o decizie corectă. Lukoil este activă pe piața din România din anul 1998 și, în prezent, este cea mai mare companie energetică rusească pe piața din România. Până în momentul de față, nu au existat probleme între compania Lukoil, administrația fiscală sau alte autorități din România. Impozitele la bugetul de stat au fost plătite fără probleme, iar clienții din România au beneficiat de produse de înaltă calitate”, arată, în comunicatul de presă, Vladimir Nekrasov, prim-vicepreședinte al companiei Lukoil.

Într-un comunicat de presă transmis joi, Parchetul Curții de Apel Ploiești anunța că au fost făcute 23 de percheziții la sediile societăților comerciale Petrotel Lukoil Ploiești, Lukoil Energy & Gas România SRL, Lukoil Lubricants East Europe SRL, Agenția Lukom A-România SRL, TP Log Services, toate din Ploiești.

În acest dosar, instrumentat de Parchetul Curții de Apel Ploiești, se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani.
Conform sursei citate, prejudiciul estimat până în prezent este de 1.039.019.829 de lei (230 de milioane de euro), din care 505.421.252 lei (112 milioane euro) din evaziune fiscală și 533.598.577 lei (118 milioane euro) din spălare de bani.