Ponta: Contractul de privatizare a CFR Marfă ar putea fi semnat luni

Publicat: 27 08. 2013, 15:40
Actualizat: 31 10. 2016, 23:54

Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă ar putea fi semnat luni, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că decizia depinde de noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.

„Cred că luni, nu știu. Depinde de doamna ministru Mănescu”, a spus Ponta la Ungheni, răspunzând unei întrebări privind data la care va fi semnat contractul.

Ponta va merge miercuri la sediul Ministerului Transporturilor, de la ora 10:00 pentru protocolul de predare-primire cu ocazia schimbării mandatului de ministru al Transporturilor. Premierul a ocupat și poziția de mnistru interimar al Transporturilor.

Ramona Mănescu a depus, luni, jurământului de învestitură în funcția de ministru al Transporturilor.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acțiuni către GFR, deținută de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în urmă cu două săptămâni în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacției fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

GFR a fost declarat câștigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preț de 202 milioane euro pentru 51% din acțiuni.