Prima reacție a companiei NN Pensii, după amenda uriașă primită din partea ASF

Publicat: 13 04. 2017, 20:32

„Consiliul de administrație al NN Pensii a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), ulterior căreia a luat la cunoștință din media despre măsurile stabilite de autoritate în legătură cu mesajul de informare transmis de companie în data de 11 aprilie 2017 către clienții care au declarat adresa de e-mail. Așteptăm decizia oficială a ASF și ne arătăm toată deschiderea și colaborarea în demersurile ulterioare acesteia, urmând să stabilim și să le comunicăm în cel mai scurt timp direcțiile de acțiune ale NN Pensii. Reiterăm că intențiile noastre au fost exclusiv de informare cu privire la sistemul de pensii administrat privat și la interesul participanților de a se informa constant despre situația fondurilor economisite pentru pensie”, arată comunicatul.

Administratorul fondului de pensii apreciază pozițiile ferme ale Guvernului și Ministerului de Finanțe pentru susținerea Pilonului II.

Consiliul ASF a decis să sancționeze NN Pensii cu 1% din cifra de afaceri, respectiv cu 750.000 de lei, pentru transmiterea de informații înșelătoare. Fondul de pensii și-a anunțat, marți, clienții că în ultimele săptămâni au existat discuții în spațiul public privind o eventuală decizie de naționalizare a fondurilor de pensii private și le recomandă să se informeze despre contextul pieței.