Remus Vulpescu și-a încheiat activitatea de director de cabinet al ministrului Finanțelor. Ce îi urează Ioanei Petrescu

Publicat: 10 03. 2014, 21:39
Actualizat: 12 08. 2014, 16:45

Remus Vulpescu i-a urat succes noului ministru al Finanțelor, Ioana Petrescu, căreia îi dorește, printre altele, „să rămânem pe direcția bună, să nu ne pierdem încrederea și suflul”, adăugând că speră ca „să cheltuim cât avem și să nu mai credem că vom avea cât ne-am dori să cheltuim”.

„Mi-am încheiat activitatea ca director de cabinet al Ministrului Finanțelor Publice. Sunt recunoscător pentru experiența de aproape un an în acea funcție. Nu a fost ușor dar sper, cred că mi-am îndeplinit destul de bine atribuțiile și am făcut și pe deasupra. Colegilor față de care am greșit le cer scuze pe această cale. Doamnei ministru Ioana Petrescu îi urez succes deplin la conducerea MFP, putere de muncă și de convingere, să-și poată păstra zâmbetul și deschiderea față de subalterni. Experiență este destulă în administrația publică. Avem acum și tinerețe. Să rămânem pe direcția bună, să nu ne pierdem încrederea și suflul”, a scris Remus Vulpescu pe Facebook. 

Vulpescu mai menționează că își dorește ca scăderea CAS și TVA, măsuri la care „s-a muncit enorm” vor fi aplicate cât mai rapid.

„Sper să citim cât mai curând în Monitorul Oficial despre scăderea CAS și TVA, despre neimpozitarea profitului reinvestit. S-a muncit enorm pentru aceste măsuri și sunt foarte bune dacă vin la timp”.

„Sper, în fine, să cheltuim cât avem și să nu mai credem că vom avea cât ne-am dori să cheltuim „, a încheiat fostul director de cabinet al ministrului Finanțelor.