Rezerva Federală a Statelor Unite a decis încheierea programului de achiziții de obligațiuni. Câți bani a „pompat” Fed în economie pentru a stabiliza piețele financiare

Publicat: 30 10. 2014, 11:44
Actualizat: 30 10. 2014, 13:29

Membrii comitetului de politică monetară al Fed au votat în favoarea opririi, de la 1 noiembrie, a achizițiilor de obligațiuni, care în luna septembrie au fost reduse la 15 miliarde de dolari, potrivit unui comunicat al băncii centrale americane, relatează MarketWatch.

Banca centrală este optimistă în privința situației de pe piața americană a muncii și nu anticipează ca scăderea prețurilor energiei să mențină inflația la un nivel redus o lungă perioadă de timp.

Fed a menținut angajamentul de a păstra dobânzile aproape de nivelul zero „o perioadă considerabilă de timp”, dar a adăugat, pentru prima oară în mod explicit, că ar putea majora dobânzile mai devreme decât se așteaptă piețele, dacă ritmul de creștere economică va fi peste așteptări. În schimb, o creștere economică lentă ar putea duce la amânarea de către instituție a primei majorări a dobânzilor după 2006.

Înainte de publicarea comunicatului Fed, analiștii anticipau ca prima majorare a dobânzilor să aibă loc în octombrie 2015.

Fed a cumpărat din 2012 obligațiuni în valoare de 1.600 de miliarde de dolari

Comunicatul include și o schimbare majoră a punctului de vedere al Fed referitor la piața muncii, instituția considerând în prezent că subutilizarea resurselor umane se diminuează treptat. În septembrie, banca centrală observa o subutilizare semnificativă a forței de muncă.

Economia americană a evoluat bine în acest an, după un prim trimestru afectat de iarna dificilă. Pentru primele nouă luni, analiștii anticipează o creștere economică de peste 3%.

De la sfârșitul anului 2012, Rezerva Federală a cumpărat obligațiuni în valoare de 1.600 de miliarde de dolari, în cadrul unui al treilea program de suplimentare a lichidităților care a avut rolul să susțină creșterea economică.

În prezent, portofoliul de active al băncii centrale americane se află la un maxim istoric de 4.500 de miliarde de dolari, de aproape șase ori mai mare față de nivelul înregistrat la începutul campaniei de achiziții de obligațiuni, în 2008.

Votul în favoarea încheierii programului de achiziții de obligațiuni a fost de 9 la 1, președintele Fed din Minneapolis votând împotrivă.