România poate cultiva curent. Eoliene și fotovoltaice pe terenurile în pârloagă ale statului

Publicat: 07 11. 2023, 17:08

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) anunţă că a terminat inventarierea terenurilor neproductive proprietate de stat.  Zeci de mii de teranuri în pâloagă ar putea fi folosite pentru înfiinţarea de centrale electrice eoliene sau fotovoltaice.

Practic, pe terenurile sterpe, din punct de vedere agricol, ar putea fi plantate „culturi de curent”. ”Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a terminat inventarierea scriptică a terenurilor proprietate de stat ce ar putea fi folosite pentru înfiinţarea de centrale electrice eoliene sau fotovoltaice. Ca parte a Planului REPowerEU, aceste suprafeţe vor fi identificate cu exactitate şi vor fi efectuate studii pedologice privind calitatea terenurilor pentru ca numai acelea care nu sunt propice pentru producţia agricolă să fie destinate altor activităţi, precum producţia de energie verde”, anunţă ADS.

Zeci de mii de hectare disponibile

Astfel, au fost identificate aproximativ 8.500 ha de teren agricol neproductiv, din care cele mai importante suprafeţe se află în judeţul Constanţa, 2.738 ha, în judeţul Brăila, 1.550 ha, şi în judeţul Argeş, 1.222 ha. La acestea se adaugă circa 76.000 ha, terenuri agricole clasele IV şi V, adică cele mai slabe din punct de vedere al bonităţii agricole. Cele mai importante suprafeţe se află în judeţul Călăraşi, 26.625 ha, în judeţul Sibiu, 9.377 ha, şi judeţul Dolj, 4.906 ha.

Rotația culturilor

În prezent, terenurile statului administrate de ADS pot fi folosite doar pentru activităţi agricole. Prin Planul REPowerEU se are în vedere modificarea legislaţiei pentru a permite încadrarea ca „zone de accelerare pentru RES (surse de energie regenerabilă)” a acelor terenuri aflate în proprietatea statului român şi administrate de ADS, care sunt clasificate ca fiind neproductive/degradate astfel încât acestea să poată fi utilizate pentru producţia de energie din surse regenerabile.

Terenurile proprietate de stat, aflate în administrarea ADS, identificate ca fiind neproductive sau de calitatea IV şi V, denumite „zone de accelerare RES”, vor fi înscrise în Registrul Unic de Inventariere al Terenurilor Neproductive. Înfiinţarea acestui Registru este primul pas prevăzut de Planul REPowerEU în cazul proiectelor de investiţii în energie regenerabilă şi este responsabilitatea Agenţiei Domeniilor Statului.

„Studiile pedologice sunt extrem de importante, pentru că ele vor arăta, efectiv, ce suprafeţe vor putea fi incluse în Registru. Fără a neglija celelalte responsabilităţi, ADS se concentrează pe activităţile premergătoare Planului REPowerEU pentru că, după aprobarea lui de către Comisia Europeană, va fi timp limitat pentru implementare. Şi nu vrem să pierdem banii pentru aceste proiecte”, a declarat directorul general al ADS, Florin Nicolae.

Citiți și: Energie verde: PANOURI SOLARE care produc electricitate noaptea, pe ploaie și indiferent de zona în care sunt plasate

Legea pentru exploatarea energiei eoliene offshore, în dezbatere publică. Sebastian Burduja: „Potențialul eolian la Marea Neagră este unul uriaș”

Comisia Europeană își intensifică eforturile pentru sprijinirea industriei europeane a energiei eoliene. Care este planul de acțiuni imediate